Angajaţii administraţiei publice locale din Berlişte, solidari cu asistenţii personali şi persoanele cu dizabilităţi

În ideea ca asistenții personali și persoanele cu dizabilități să nu rămână fără bani de pâine, angajații Primăriei Berliște au fost de acord ca sumele destinate categoriilor speciale să fie completate, până la rectificarea bugetară, din fondul de salarii, întrucât resursele acordate de la nivel național la începutul lui 2020 pentru acest segment au fost suficiente doar până în luna mai.

„Banii pentru asigurarea salariilor angajaților care fac parte dintr-o categorie specială i-am alocat din bugetul local, respectiv din Fondul de Salarii al personalului din primărie deoarece nu am vrut să rămânem în urmă cu plățile foarte multe luni, asta deși nu vom mai avea bani pentru asigurarea salariilor în lunile: octombrie, noiembrie, decembrie. Din acest punct de vedere, nu este cazul să ne impacientăm pentru că ni s-a promis că vom recupera aceste sume. Rectificarea bugetară s-a făcut, banii au fost dirijați spre ministerele de resort, urmează ca sumele să vină spre județe, respectiv UAT-uri.”, a ținut să precizeze edilul comunei Berliște, Nicolae Orăvicean.

Pe lângă sumele care să acopere salariile asistenților personali și pe cele ale persoanelor cu dizabilități, sprijinul financiar așteptat de la nivel național va contribui și la soluționarea altor probleme stringente, ca de exemplu: partea de cofinanțare a proiectelor în derulare.

„Cred că aici vom primi undeva la vreo 50%-60% din strictul necesar, însă banii nu vor acoperi nevoile pe care le avem anul acesta și atunci probabil va trebui să eșalonăm anumite implementări și pe bugetul de anul viitor. Dacă ar fi să fac un calcul, pentru asigurarea salariilor tuturor angajaților primăriei până la sfârșitul anului, inclusiv a celor care fac parte din categoria specială, pentru cheltuieli, dar și pentru partea de cofinanțare a proiectelor, cred că ne-am descurca cu aproximativ un milion de lei. Repet, bani cu ajutorul cărora să rezolvăm strictul necesar.”, a mai precizat șeful administrației publice locale din Caraș-Severin.

Sursa foto: dobrogeanews.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/