Adaptându-și sloganul din această campanie, membrii Alianței USR-PLUS, prin vocea lui Andrei Plujar, spun că își doresc ca pădurile din Caraș-Severin să fie pentru toți, nu pentru hoți, cunoscute fiind tăierile masive din ultimii ani, mare parte dintre ele, ilegale, cele mai multe rămase fără vinovați.
„Vom milita la toate nivelurile – Consiliu Județean, Parlament, Guvern”, spune Andrei Plujar, cel care și-a stabilit o listă de priorități atunci când vine vorba despre mediul înconjurător. Liderul USR Caraș-Severin promite că, împreună cu echipa sa, va milita pentru:
🔷Protejarea valorilor patrimoniului natural cărășan
🔶Interzicerea exploatărilor forestiere în Parcurile Naționale, rezervațiile naturale
🔷Transferul tuturor administrațiilor de Parcuri Naționale de la Romsilva la ANANP, agenție a statului român și asigurarea finanțării acesteia din bugetul public
🔶Protejarea și valorificarea celei mai mari suprafețe de păduri virgine și cvasivirgine din România
🔷Dezvoltarea unui program de finanțare pentru amenajarea complexă a obiectivelor turistice din Parcurile Naționale (cascade, peșteri, chei, păduri), accesibil societăților comerciale, administrații publice, ONG-uri din Caraș-Severin
🔶Susținerea prin programe auxiliare a dezvoltării de pensiuni, hoteluri, restaurante, facilități turistice în toate localitățile din jurul Parcurilor Naționale
🔷Protecția reală și amenajarea infrastructurii de vizitare a rezervațiile geologice, paleontologice, forestiere
🔶Crearea rețelei de centre de informare turistică, construite în prezent în localități din Caraș-Severin dar nefuncțională în realitate
🔷Protejarea reală a pădurilor situate în siturile Natura 2000 și oferirea de facilități/compensații așa cum prevede legislația neaplicată în prezent
🔶Desființarea tarifelor de vizitare pentru Parcurile Naționale
🔷Desființarea tarifelor de avizare pentru activitățile din ariile protejate care nu au impact negativ semnificativ
🔶Transparența totală a deciziilor administrațiilor de arii protejate pentru toate actele administrative, de reglementare
(E)