Andrei Plujar: „Am votat pentru o Românie proeuropeană și pentru independența justiției!”

Liderul USR Caraș-Severin anticipează o victorie spectaculoasă a Alianței 2020 USR PLUS la nivel național, precum și un scor foarte bun la nivel județean!

Andrei Plujar e bucuros că mesajele useriștilor au fost ascultate de un număr foarte mare de români, astfel că prezența la urne a fost mult peste așteptări, atât pentru Parlamentul European, cât și pentru Referendumul pe justiție. „Am votat astăzi pentru reformarea României, pentru o Românie proeuropeană, pentru o Românie în care justiția să fie independentă nu subjugată politic. Prezența numeroasă la urne demonstrează că românii nu mai pot așa, s-a umplut paharul, românii îi doresc să trăiască într-un stat european, în care justiția să fie independentă”, a spus Andrei Plujar.

Referitor la scorul pe care USR PLUS îl va obține la închiderea urnelor, președintele USR Caraș-Severin anticipează o victorie puțin scontantă. „Cred că la nivel național vom obține undeva la 25%. În Reșița ne așteptăm să obținem în jurul a 22 de procente, iar în Caraș-Severin, probabil, 15 la sută”, a mai spus Plujar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/