În urma alegerilor organizate în interiorul universității reșițene, Andrade Bichescu a câștigat un nou mandat de rector, după o cursă la care s-a înhămat și Gabriel Dinu, acuzat recent că s-a vândut politic pentru a obține funcția.
Andrade Bichescu a fost reales în funcția de rector al Universității „Eftimie Murgu”, post pe care îl ocupă din anul 2016. Rezultatul alegerilor a fost dat ieri, singurul său contracandidat fiind Gabriel Dinu, director al Departamentului de Învățământ la Distanță.
După ședința cu scandal de săptămâna trecută, în care Gabriel Dinu, consilier județean exclus din PSD și apropiat de Pro România, a depus un amendament prin care le-a ciuntit bugetele comunităților social-democrate, chiar președintele PSD Caraș-Severin l-a atacat într-o postare pe Facebook. Luminița Jivan sugera că răzvrătirea lui Gabriel Dinu ascunde și alte interese.
CITEȘTE ȘI: Război în Consiliul Județean! Jocuri murdare pe bani grei între PNL și Pro România?
„A vizat prin gestul de ieri consilierul județean Dinu, exclus din PSD, un sprijin liberal în competiția electorală de la Universitatea «Eftimie Murgu»? #Conducerea PSD Caraș-Severin a atras de multă vreme un #semnal de alarmă asupra #jocurilordeculise ale consilierilor județeni #vopsiți în culorile PSD și a luat măsuri în consecință, atunci când cei 5 #proromâni au dat semnalul #defectării”, susține ironic liderul social-democrat.
Indiferent ce alte interese s-ar ascunde în spatele votului pentru funcția de rector, cert este că Andrade Bichescu a ieșit învingător, în ciuda presupusei susțineri politice de dreapta a lui Gabriel Dinu.
În planul său de management, Bichescu subliniază nevoia de rebranding în cazul Universității „Eftimie Murgu”, lucru realizabil prin integrarea unității de învățământ superior „într-una dintre marile universități din România”, făcând referire la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, „ceea ce, fără doar și poate, înseamnă noi standarde și oportunități oferite tuturor”.
„Rămân consecvent principiilor și ideilor enunțate în anul 2016 și anume: «doar împreună, prin efortul cumulat al tuturor celor implicați în destinele celor trei facultăți, mult mai buni decât până acum, mai deschiși și mai interesați, vom reuși să ne îndeplinim obiectivele propuse, dintre care cel mai important este conturarea unei noi identități instituţionale, prin realism, responsabilitate şi respect!»”, se mai arată în dosarul de concurs al lui Andrade Bichescu.
Potrivit procedurii, dosarul referitor la alegerea rectorului va fi transmis spre validare către Ministerul Educației Naționale. După emiterea ordinului de ministru care va confirma numirea în funcție, rectorul va numi prorectorul, după consultarea Senatului, iar ulterior declanșează concursurile publice pentru desemnarea decanilor facultăților.