Andra Pleșa, luată la întrebări de consilierii locali PSD: „Ce v-a oprit timp de patru ani să faceți ceva?”

Campania electorală a început deja la Caransebeș, chiar în plenul Consiliului Local. Grupul PSD, aflat în minoritate în ultimii patru ani, a întrebat-o Andra Pleșa (PNL) cine i-a reținut pe liberali să inițieze proiecte de hotărâre pentru comunitate, singurele inițiative fiind ale lui Felix Borcean.

Până acum tot liberalii au fost la cârma orașului, a spus consilierul social-democrat Daniel Alexandru Isac. De ce nu au venit cu proiecte de investiții ca să facă ceva, acuzând-o direct pe consiliera Andra Pleșa, candidatul PNL la alegerile din 27 septembrie pentru fotoliul de primar. Isac a mai spus că acum Andra Pleșa „se laudă” pe rețelele de socializare că are o serie de proiecte de dezvoltare care vor schimba fața orașului.




Era frumos și simplu! Ce v-a oprit timp de patru ani să faceți ceva? Noi am fost 9, poate dacă eram 10 inițiam noi și știam sigur că avem majoritate și vor trece proiectele, dar așa… Timp de patru ani au fost peste 1.000 de proiecte de hotărâre inițiate doar de primarul Felix Borcean, erați 10, puteați face!”, a menționat Daniel Alexandru Isac.

În replică, Andra Pleșa a declarat că niciodată nu au fost contra proiectelor de investiții și că și social-democrații puteau tot atât de bine să inițieze proiecte.

În debutul ședinței de Consiliu Local, viceprimarul Marius Isac, de acum cu atribuții de primar, i-a acordat diploma de cetățean de onoare al Caransebeșului solistului de muzică populară Ștefan Isac, care a lansat recent o carte biografică despre viața și activitatea sa artistică, cuprinzând foarte multe fotografii și diplome câștigate de-a lungul carierei muzicale.

În schimb, pe ordinea de zi nu a fost cuprins niciun proiect de hotărâre privind alegerea unui viceprimar, postul rămânând vacant doar până la alegeri, după ce primarul ales Felix Borcean (prezent în sala de ședință ca simplu cetățean), a fost revocat din funcție prin ordinul prefectului Gâfu.

CITEȘTE ȘI: Primarul Borcean, trimis acasă de prefectul Gâfu!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/