ANALIZĂ. De ce a primit bani puțini județul Caraș-Severin pentru 2015?

Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, a făcut o analiză în detaliu a motivelor pentru care Caraș-Severin a primit fonduri atât de puține în noul an. Suma din 2015 este similară cu cea reportată de anul trecut.

Schimbarea modului în care se structurează mai nou bugetul localităților aduce doar nemulțumire în rândul autorităților județene, care descriu sistemul ca fiind unul ,,centralist și politicianist”, dar și în rândul primarilor care nu își pot duce la capăt proiectele. Supărare mare e și la nivelul edililor-șefi ai PSD, partid aflat la guvernare, pentru că aceștia nu mai beneficiază de banii din anii trecuți, iar în proiecte europene nu se scaldă nicio administrație locală. Prin urmare, întregul context este unul nemulțumitor.

,,Suntem în faza în care trebuie să gândim modul în care împărțim aceste fonduri sub înaltul patronaj al Ministerului Dezvoltării (…) Fondurile pe anul acesta se ridică la 29,5 milioane de lei, o sumă importantă. Vreau să vă spun că vom încerca în acest an să propunem Ministerului Dezvoltării folosirea acestor fonduri, 29,5 milioane de lei, în ideea de a finaliza cât mai multe lucrări, nu de a trena execuția lor. Aceasta înseamnă posibilitatea noastră de a termina la nivelul județului, din cele circa 100 de lucrări care sunt în derulare, în jur de 15. Vom propune alocarea fondurilor în acest sens”, a declarat astăzi liderul de la Palatul Administrativ, Sorin Frunzăverde, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o în sala de ședințe a instituției pe care o conduce.

Bani puțini, că nu s-au consumat în 2014!

Președintele forului județean a explicat și cum s-a adunat această sumă, respectiv care este compoziția ei. 13,6 milioane de lei sunt bani reportați de anul trecut, care nu au fost consumați în 2014 pe 74 de lucrări. 14,4 milioane de lei sunt bani care vin anul acesta de la Guvern, iar  1,5 milioane au venit cu destinație specială de la Guvern pentru Școala din Lăpușnicu Mare.

,,Cea mai mare parte din acești 13,6 milioane de lei care nu s-au consumat anul trecut, dar sunt reportați și se pot folosi anul acesta, cea mai mare parte se datorează faptului că au venit târziu și n-au avut timp să organizeze licitații, toată procedura … Sigur, au fost fonduri care au venit în aprilie și n-au fost consumate din diverse motive, nu intru în detalii. Acești 13,6 milioane de anul trecut sunt aproape cât 14,4 cât am primit anul acesta. Asta este explicația pentru care am primit atât de puțin anul acesta. Pentru că din statistica ministerului a reieșit foarte clar că noi suntem un județ care n-a reușit să consume acești bani. Primăriile care au primit acești bani n-au reușit să îi consume și din acest motiv am primit foarte puțini bani, 14,4 anul acesta”, a subliniat Sorin Frunzăverde, care explică foarte clar că primăriile nu aveau cum să îi consume în contextul în care banii au venit pe final de an.

Alocări financiare politice!

,,Puține erau șansele să se consume acești bani în timp record de prin octombrie când au început să vină, dar acesta este pretextul pentru care nu primim, pentru că nu i-am cheltuit anul trecut. Repet, nu Consiliul Județean! Noi am cheltuit suma pe care am avut-o, dar câteva din primăriile importante. Dacă vă veți uita, toate sunt primăriile PSD. Îmi pare rău că trebuie să aduc această nuanță în administrație, dar ea este esențială, pentru că în realitate se pierd finanțări pe 2015, motivându-se că nu s-au cheltuit banii de către primării în 2014 și ținând cont de faptul că au venit foarte târziu nici nu aveau cum”, a conchis liderul de la Palatul Administrativ.

În concluzie, fiecare trebuie să se descurce cu ceea ce are, iar pe viitor să acorde o mai mare atenție proiectelor importante de infrastructură pe care le finanțează Uniunea Europeană.

Comments

  1. baban gelu says:

    Domnule presedinte.sau impartit bine bani nu va mai plangeti.uite-l pe ala de langa matale ce trist este ca nu mai face el imparteala…

  2. Soare says:

    D-le Frunza sunteti chiar penibil…au fost primari care in preajma alegerilor au ales sa treaca in barca PSD..tocmai dupa ce ani de zile v-au slugarit si nu i-ati ajutat cu nimic…cat despre fonduri nici de acolo nu au primit bani…!!!! Ce se intampla cu drumurile judetene care sunt in administratia dumnevoastra si pentru care nu miscati un deget????…Ar trebuie sa mergeti mai des pe la fabrica de lapte de la Oravita sa vedeti cum este drumul intre Greoni si Oravita(te dai cu barca..pe valuri)… iar daca treci putin de Oravita si incerci sa mergi spre Ciuchici, Potoc…sau Doamne fereste sa-ti dea in gand sa mergi la Carbunari te imbolnavesti de-a dreptul!! Oarce cine administreaza acele drumuri pline de gropi???…Sa nu spuneti ca primariile, caci nu este adevarat! Ceea ce a tinut de primarii au facut atat cat au putut fara ajutorul dumneavoastra chiar daca v-au “slugarit ” unii din ei cateva mandate! Acum le intoarceti spatele pe criteriu politic…inainte care era motivul??!! Este rusine ca nu vreti sa faceti chiar nimic pentru acest judet!!! Avem generatii tinere de conducatori la primarii care au mainile legate din cauza dumnevoastra si a ideilor pe ce le promovati pentru interes propriu si nu pentru localnici! Imi pare rau ca, macar 1% din ceea ce obtineti pe fond personal nu faceti pentru judet! Investitiile se duc mai nou spre Caransebes..de ce??? Oare Resita, Oravita…nu au nevoie de investitii??Dar spaga este prea mare pentru a intra in bransa ??!!!

  3. Mihai says:

    Omule numai arunca cu noroi aiurea si nu sapa groapa altuia ca…… Acest om chiar sa luptat pentru ca acest judet sa o duca bine pt ca oameni acestui judet sa duca o viata civilizata, a adus fonduri europene de peste 500 de milioane de euro a asfaltat drumuri a bagat retea de apa si canalizare, a adus investitori in acest judet, lucrurile astea nu se vad ? sau sunteti buni sa dati cu noroi….

  4. Mihai says:

    Tot respectul pentru Dl Frunzaverde

  5. nikumastern@yahoo.com says:

    salut auzi esti din partid sau de a lui cu ce teo azutat

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/