Într-o discuție avută cu membrii de partid, consilierului local Ana Munteanu i s-a cerut să demisioneze și să își vadă de treaba ei, în urma evenimentului petrecut sâmbătă la restaurantul hotelului Del Corso din Timișoara. Discuția cu colegii din USR a durat aproximativ jumătate de oră, timp în care Ana Munteanu le-a explicat acestora, plângând, motivele care au stat la baza acțiunii ei.
„Decizia de a face acel live a fost greșită, vreau de la început să știți că nu am luat această decizie de capul meu, singurică, singurică, și nu începeți să dați în stânga și-n dreapta. La un moment dat au fost câțiva oameni buni care au crezut că fac ceva bine și care au greșit crezând asta.”, le-a spus Ana Munteanu colegilor de partid.
După ce și-a susținut punctul de vedere, Ana Munteanu a dat citire mai multor comentarii ale colegilor. Unul dintre aceștia i-a cerut să demisioneze. „Dacă vrei să ne convingi, ai o singură cale: demisia. Fă-o și vezi-ți de treaba ta, fato, că politica nu e de tine.”
„Eu cred că oamenii care au intrat în USR au intrat sătui de șmecherașii ăștia care se cred mai presus de lege și care intimidează. Au trecut mai mult de 48 de ore și încă Jandarmeria nu are curajul de a amenda, de a avertiza. Nu vă întrebați de ce pentru că ne luptăm cu ăștia. În continuare am încredere în Jandarmerie și autorități și în continuare sper și cred că mai există o șansă. Încă sper. Dacă o să se termine fără niciun fel de repercusiune față de domnul ăsta nu mai are niciun sens lupta asta. Eu am intrat în politică nu pentru o imagine, ci pentru că am crezut din tot sufletul că e locul din care oamenii buni și corecți pot să facă ceva. (…) Omul ăsta a pus în pericol sănătatea angajaților și a oamenilor din interiorul acelui chichineț de restaurant și cred că ar trebui să răspundă în fața legii. Da, nu a fost bine că am arătat lucrurile în felul în care le-am arătat, dar ce m-a făcut pe mine să fiu acolo atunci, din punctul meu de vedere, e motivul pentru care am venit aici, să lupt cu caracatița.”, a spus Ana Munteanu.
Consilierul local USR a mai spus și că patronul hotelului este plecat în această perioadă în concediu în Kenya, unde „vânează crocodili”.
„Nu mă mai luați cu ce treabă ai tu cu concediul omului. Eu dacă eram în locul lui, din banii ăia cu care am plecat în Kenya să vânez crocodili îmi plăteam una, două, trei luni angajații, în loc să le pun în pericol sănătatea acceptând ilegal rezervări.”, a mai spus Munteanu.