Alin Nica, în continuare împotriva carantinei: „Am găsit cu adevărat deranjant vocile care mi-au cerut să nu îmi mai exprim public opinia deoarece sunt în dezacord”

Președintele Consiliului Județean Timiș, vicepreședinte în CJSU, a votat și de această dată împotriva restricțiilor suplimentare pentru că, susține el, nu s-a schimbat nimic față de discuţiile pe care le-a avut în comitet în urmă cu două săptămâni. În contradicție cu Nica, primarul Timișoarei s-a exprimat prin vot în favoarea carantinei. Fritz a invocat situația gravă din spitale. 

„Mi-am menţinut votul împotriva carantinei în cadrul şedinţei CSJU. Nu din rea voinţă, ci pentru că nu am primit răspuns la întrebările adresate şi pentru că nu sunt de acord cu modul superficial în care au fost tratate problemele cetăţenilor. S-a decis astăzi cu 27 de voturi din 39 ca Timişoara şi zona periurbană să continue o carantină dovedită a fi ineficientă, rata de infectare fiind în creştere. M-au surprins neplăcut mai multe aspecte, dar ce am găsit cu adevărat deranjant au fost vocile care mi-au cerut să nu îmi mai exprim public opinia deoarece sunt în dezacord. Eu, în CJSU, reprezint cetăţenii şi comunitatea. Spre deosebire de alţii, nu mă erijez într-un salvator care ştie binele universal al comunităţii şi care dă carantină cu orice preţ.”, a spus Alin Nica.

Președintele CJ Timiș  a susținut și că înţelege presiunea pe sistemul medical, dar că tocmai pentru medici, pentru protejarea lor, a cerut să se gândească eficient.

„Am întrebat cum se gândesc colegii din CJSU să coopteze populaţia, să o facă parte din proces, respectându-i nevoile. Nu am primit niciun răspuns. Amenzile nu vor convinge cetăţenii, ci îi vor întoarce mai rău împotriva măsurilor restrictive. Avem nevoie să lucrăm împreună cu cetăţenii. Am respectat şi vă îndemn să respectaţi regulile specifice carantinei şi forţele de ordine care o pun în aplicare. Chiar dacă nu am adunat suficiente voturi pentru ridicarea carantinei sunt cu sufletul împăcat că am făcut tot posibilul ca vocea comunităţii să fie auzită”, a mai spus Alin Nica.

Fritz: „Mă aștept să avem în România o abordare unitară în ceea ce privește politica de combatere a pandemiei”

La rândul său, primarul Timișoarei, care a votat în favoarea menținerii restricțiilor pentru următoarele 7 zile a spus că situația din spitale este una gravă.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„La Spitalul Municipal deja suntem într-o situație în care UPU aproape că nu mai poate să primească alte cazuri decât Covid. 15 locuri sunt ocupate cu pacienți cu Covid. Ambulanțele aproape nu mai fac față. Toate paturile ATI sunt ocupate din nou, iar pacienții au forme din ce în ce mai grave, sunt din ce în ce mai tineri. Încă nimeni nu a găsit cum să încetinim răspândirea virusului fără aceste măsuri.”, a spus primarul Dominic Fritz.

Pe de altă parte, Fritz s-a declarat nemulțumit de lipsa unei abordări unitare la nivel național cu privire la măsurile de combatere a pandemiei.

„Nu se poate ca noi în Timișoara să fim considerați altfel decât altundeva în țară. Mă aștept să avem în România o abordare unitară în ceea ce privește politica de combatere a pandemiei. La fel să fie și în municipiul București pentru că dacă oamenii nu ne cred că avem această abordare unitară și logică în toată țara, nu ne putem aștepta ca ei să respecte aceste măsuri. Acesta este motivul pentru care am votat pentru o prelungire doar cu 7 zile, pentru că mă aștept ca în aceste 7 zile să găsim, cum vrem ca țară să combatem această creștere rapidă a cazurilor și această nouă tulpină britanică.”, a mai spus Fritz.

În ședința CJSU de miercuri, dintre cei 38 de membri, 26 au votat pentru, 6 s-au abținut de la vot, alți 6 au votat împotriva prelungirii carantinei în Timișoara, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă și Dumbrăvița.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/