Amenzi de până la 2.500 de lei pentru persoanele care nu vor depune un plan de eliminare a deșeurilor la Primăria Timișoara

Viceprimarul Dan Diaconu anunță că producătorii/generatorii de deşeuri rezultate din activităţile medicale și din construcții sau demolări au obligaţia să prezinte un plan până la data de 1 martie, respectiv 15 februarie.

Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 8, alin. (3) din actul normativ local menţionat mai sus. De asemenea, potrivit prevederilor art. 10, alin. (1) din HCL nr. 159/2016 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara, cu modificările şi completările ulterioare, deşeurile de la lucrările de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar–gospodăreşti, vor fi gestionate de producător/generator, care are obligaţia să prezinte anual, până la data de 15 februarie, compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile pe care le desfăşoară pe teritoriul municipiului Timişoara. Conţinutul Planului de eliminare a deşeurilor este prevăzut la art. 10, alin. (2) din HCL nr. 159/2016, cu modificările şi completările ulterioare.”, declară viceprimarul Diaconu.

Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus în două exemplare, un exemplar vizat putând fi ridicat de la camera 12, după 15 zile.

În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşi ghişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Nedepunerea Planului de eliminare a deşeurilor se sancţionează contravenţional; astfel: pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 lei; pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 2.500 lei.

Aceste documente se depun la Primăria Municipiului Timişoara, camera 12 -Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţeni, ghişeele 1 şi 2, după următorul program: luni 08.30-16.30; marţi 08.30-18.30; miercuri 08.30-16.30; joi 08.30-16.30; vineri 08.30-16.30.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/