Amenințat cu moartea în stil mafiot! Un polițist acuză capii Poliției din Caraş-Severin!

Agentul şef adjunct de poliţie Mihail Octavian Munteanu din Reşiţa, familia acestuia, a primit ieri ameninţări cu moartea! Acesta este motivul pentru care poliţistul s-a hotărât să ne contacteze. De ani de zile duce o luptă surdă, pentru drepturile sale, cu ofiţeri superiori din IPJ. A evitat să apeleze la mass-media, sperând să-şi găsească singur dreptatea. Dar, după ameninţările primite ieri, şi-a spus că aşa nu se mai poate. Cei care au folosit astfel de metode josnice de intimidare nu au reuşit să-şi atingă scopul. Din contră!

Exact în ziua în care procurorii DIICOT îl ridicau pe prefectul NicolaeMiu Ciobanu, 27 ianuarie 2016, în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin îşi făceau apariţia reprezentanţi ai Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române. La prima vedere cel puţin, între cele două evenimente nu există vreo legătură. Ministrul de interne Petre Tobă primise o sesizare cu câteva zile mai devreme, în 10 ianuarie 2016, din partea agentului de poliţie din Reşiţa. Acesta semnala presupuse abuzuri comise de inspectorul şef al IPJ, Viorel Avram, şi de către unul dintre adjuncţii săi.

Mica evadare, marea provocare

Mihail Octavian Munteanu este angajat al Ministerului Afacerilor Interne din 1992. În urmă cu 10 ani, simţindu-se persecutat sistematic de către superiorii săi din Reşiţa, Munteanu face o mişcare surprinzătoare pentru aceştia. Se prezintă la un concurs organizat în Bucureşti, la MAI, pentru un post care l-ar fi putut scoate din aria de acoperire a pulanelor superioare cărăşene. Şi chiar reuşeşte. El devine asistent analist în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor, Biroul de Analiză a Informaţiilor Caraş-Severin. Astfel, din acel moment, decembrie 2006, Munteanu urma să se subordoneze pe scară ierarhică IGPR, şi nu conducerii IPJ CS. Dar trebuia să lucreze tot în sediul IPJ, acolo unde nou înfiinţatul BAI îşi avea punctul de lucru.

Poliţist în greva foamei la sânul lui Avram

În toţi aceşti 24 de ani de angajat al MAI, scrie Mihail Munteanu în petiţia adresată ministrului, am avut calificative de foarte bine, nu am fost sancţionat disciplinar. În anul 2006 (deci cu câteva luni înainte de a pleca din IPJ la IGPR – n.n.), am fost cercetat în prealabil, dar faptele care mi s-au imputat nu au fost reale, cercetarea demonstrând acest lucru, adică nu am încălcat atribuţiile de serviciu aşa cum erau trecute în fişa postului“. Apoi, Munteanu intră în subiect: „În data de 18.02.2015, ora 07.58, am intrat în greva foamei, pentru spaţiul inadecvat în care îmi desfăşor activitatea împreună cu colegii, respectiv un spaţiu de 14 mp, unde sunt cinci birouri. Legea prevede că ar trebui să fie de minimum 30 mp. Totodată, cu toate că de la 1 decembrie 2014 am fost încadrat pe funcţia de agent principal, am fost salarizat tot pe funcţia de agent I. Menţionez totuşi că nu am anunţat presa şi nici nu am făcut cunoscut public acest fapt, doream rezolvarea pe cale amiabilă“. Aşadar, cu acest prilej, aflăm că acum un an, în sediul IPJ, un poliţist s-a aflat în greva foamei! Cât a durat aceasta? „Trei ore, doar trei ore, ne răspunde Munteanu. Inspectorul-şef Avram m-a convins atunci să renunţ, promiţându-mi că problemele ridicate de mine vor fi soluţionate“. Aşa cum bănuiţi, nu s-a rezolvat nimic.

Cireaşă sindicală pe tortul IPJ

Cu o zi înainte însă de a intra în greva foamei, Munteanu trimisese un memoriu şi către conducerea Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie. „A fost trimis corpul de control al IGPR, povesteşte Munteanu în petiţia adresată ministrului Tobă, s-a stat de vorba cu mine, dar până în prezent nu cunosc rezultatul controlului, cu toate că, în 11.11.2015, printr-o adresă, am solicitat IGPR o copie a răspunsului. La acea dată, când ocupaţi funcţia de inspector general al IGPR, l-aţi însărcinat cu rezolvarea speţei pe domnul comisar şef AVRAM VIOREL, inspector şef al IPJ CS, căruia nu mă subordonez, şi care nu a rezolvat nicio problemă din cele ridicate“.

Simţind că se luptă cu morile de vânt, Mihail Munteanu nu cedează şi face un pas prin care toarnă şi mai mult gaz pe focul încins din poliţia cărăşeană: se înarmează cu armele specifice luptei sindicale. Şi devine, la 8 octombrie 2015, vicepreşedinte al Biroului Teritorial Caraş-Severin al SNAP. „De atunci au început adevărate şicane împotriva mea din partea conducerii IPJ CS, spune agentul de poliţie. În cursul lunii octombrie 2015, domnul comisar şef Avram m-a convocat la dânsul împreună cu şeful BAI CS, căruia i-a reproşat că nu am de lucru şi că mă ocup cu reprezentarea unui coleg chemat la Inspecţia Internă. Menţionez că din 7 membri ai Biroului Teritorial SNAP, pe dl preşedinte Gigi Terfăloagă l-au cercetat disciplinar, pe delegatul sindical Vasile Purcel l-au cercetat disciplinar, iar pe mine, care nu mă subordonez IPJ CS, m-au sancţionat în lipsă cu 200 lei, fără a se sta de vorbă cu mine şi doar în baza unui apel telefonic pe 112 în care se reclamase că am jignit persoana care apelase“.

112, numărul care te poate executa. La ordin!

Povestea sancţionării poliţistului este şi ea cu cântec de sirenă gradată superior. E datată 26 octombrie 2015, deci după ce Munteanu îndrăznise să devină vicelider sindical.

Prin adresa RS 1415, mi s-a comunicat că cel care făcuse apelul se numeşte DUMITRU SEVER – scrie în petiţie. Ulterior, în data de 08.01.2016, mi s-a comunicat că cel care reclamase se numeşte DUMITRU PETRU. Menţionez că şi în sinteza zilei înaintată conducerii Inspectoratului, a apărut DUMITRU SEVER, dar am aflat cu stupoare că a fost modificată, menţionându-se numele de DUMITRU PETRU. Acel răspuns îl voi înainta instanţei!, dacă e posibil ca un poliţist cu vechime de 24 ani în MAI să fie sancţionat în lipsă, fără a se şti și varianta lui! Să înţeleg că e cuvântul celui care a apelat 112 împotriva cuvântului meu! Eu sunt pus să apăr cetăţenii, nu îmi permit să fac ceea ce am fost acuzat că am făcut! Dacă trimiteţi Corpul de Control din subordinea dumneavoastră, rog să facă un audit al calculatorului şi să se descopere cine a făcut acest lucru şi care este interesul. Totodată, sper să nu fie ştearsă înregistrarea apelului pe 112 din data de 26.10.2015, din care reiese cine a făcut totuşi apelul. Oricum, am cerut instanţei în plângerea împotriva procesului-verbal de sancţionare să solicite acea înregistrare“.

Dreptul de a crede că şi un agent de poliţie are drepturi

Petiţionarul trece apoi la relatarea altor întâmplări care pun sub semnul întrebării buna credinţă a superiorilor săi. „M-am adresat IPJ CS cu o cerere pe Legea 677 privind datele personale, iar din răspunsul primit am constatat cu stupoare că în ultimii doi ani am fost verificat la evidenţa populaţiei de 14 ori! Oare sunt cumva un infractor? Dar nu mi s-a răspuns din ce cauză şi care au fost lucrătorii (din poliţie) care au făcut verificările. Am solicitat, pe Legea 544 privind liberul acces la informaţii, să mi se comunice anumite date, cu toate că le deţin. Nu mi-au pus la dispoziţie statisticile cerute. Mai mult, răspunsul primit este fără semnătura şefului instituţiei! Să înţeleg că acesta nu şi le însuşeşte? E posibil să se răspundă de către un agent de poliţie?“

Adjunct IPJ, emisar de cămătar?

Dacă până acum singurul nume de la vârful IPJ evocat de Munteanu în plângerea sa era cel lui inspectorului şef, cms şef Viorel Avram, în cele ce urmează se ajunge şi la unul dintre cei doi adjuncţi ai acestuia.

Aş dori să fac cunoscute DGIPI anumite aspecte cu privire la adjunctul IPJ CS, care şi-a permis «să-mi transmită» din partea unui cămătar (vecin de bloc cu mine) că m-a urmărit prin oraş, unde am fost cu maşina personală, cât am stat, traseele efectuate şi, mai grav, mă punea în gardă că respectivul a început un tratament medicamentos pentru cap. Nu cred că adjunctul şefului IPJ a anunţat SIPI (Serviciul de Protecţie Internă) CS, se vehiculează că individul respectiv ar fi prieten cu conducerea acestuia. Ba mai mult, adjunctul şefului IPJ a fost la adresa unde locuiesc, să vadă cum e amenajat subsolul blocului, la invitaţia cămătarului!, cu toate că eu fusesem în audienţă întrucât cel în cauză sărise la mine cu cuţitul, pe scara blocului. De faţă cu inspectorul şef, comisar şef Avram Viorel, adjunctul a negat însă vehement acest fapt“. Întrebat de Express de Banat dacă ne poate divulga numele adjunctului şefului IPJ la care face referire, Munteanu nu a stat nicio secundă pe gânduri: „Da! Comisarul şef Moatăr Mihai!“

Suntem curioşi cum va soluţiona Corpul de Control al IGPR sesizarea agentului de poliţie din Reşiţa. Până atunci, promitem să revenim. Pentru că povestea de coşmar a lui Mihail Munteanu ne va conduce la numele unui personaj important dintr-un alt caz relatat zilele acestea de ziarul nostru. Cazul procurorului Bucurică şi al adjunctului IPJ Moatăr!

Cui asigură de fapt protecţie Poliţia?

Evenimente de ultimă oră (chiar aşa, de oră!) ne obligă să intrăm chiar acum în nişte detalii pe care n-am fi vrut să le facem publice. Este vorba despre conţinutul ameninţării. Așadar, în cursul zilei de marţi, 2 februarie 2016, agentul şef adjunct de poliţie Mihail Octavian Munteanu a primit ameninţări cu moartea. Mesaj privat, pe Facebook, trimis soţiei sale, Mariana Munteanu. Iată (cu acordul familiei ameninţate) conţinutul nemerniciei:

Am aflat unde locuiesti. Tu si familia ta. Mai ales copilul ala al tau pe care il iubesti atat de mult. Stiu cine esti, stiu locurile pe care le frecventezi. Tu. Si copilul tau. Iti stiu numerele de telefon si adresele de e-mail. Iti stiu conturile de pe marele Internet. Ba chiar iti stiu si conturile bancare. Stiu totul despre tine. Si despre copilasul tau adorat. Va stiu slabiciunile, punctele slabe. Una din slabiciunile tale este chiar copilul tau, punctul tau slab. Sunt un geniu, asa-i?

Te voi lovi acolo unde doare mai tare. Cand te astepti mai putin. Te voi lua prin surprindere. Te voi urmari. Si voi rade de tine. De copilul tau. De teroarea voastra. Va voi privi din umbra. Nici nu va puteti imagina cine sunt si ce va voi face. Cum iti place tie sa zici: veti muri cu dreptatea in mana. In timp ce eu voi rade si ma voi bucura de fiecare clipa de durere a voastra.

Si inainte sa intrebi: nu, nu am nici un Dumnezeu. Oricum, Dumnezeu nu este „ceva“ pe care poti sa il ai, asa pur si simplu. Dar vad ca tu, draga Mariana, il ai pe Dumnezeu. Foarte interesant. Abia astept sa vad cum acest Dumnezeu te va salva pe tine. Dar mai ales pe copilasul tau drag.

Iti voi prinde baiatul si il voi macelari ca pe un porc de Craciun. Ahhh si ce Craciun va fi! Vezi tu, pentru mine este Craciun de fiecare date cand macelaresc pe cineva. Urmatorul pe lista mea este baiatul tau. Abia astept sa ii tai beregata incet, incetisor, sa simta fiecare clipa de agonie. Cutitul meu ii va sterge definitiv acel ranjet tamp de pe fata. Si nu te ingrijora, il voi omori incet. Sa simta fiecare secunda de agonie si groaza, frica, teroarea. Dupa ce termin, ti-l voi trimite prin posta, bucata cu bucatica.

Si stii ce este cel mai minunat? Ca nimeni nu ma va prinde. Niciodata. Iti voi omori copilul si nimeni nu ma va pedepsi niciodata. Baiatul tau va muri cu „dreptatea in mana“.

Bucura-te de ultimele clipe alaturi de baietelul tau iubit. Ia-ti adio de la baietelul tau. Cat inca mai ai timp…“

La prima oră a zilei următoare, astăzi dimineaţă deci, Mihail Munteanu a făcut trei sesizări: către Parchet, către inspectorul şef al IPJ, cms şef Viorel Avram, şi către inspectorul general al IGPR, chestorul de poliţie Bogdan Despescu! „La ora 8.40 am depus documente la șeful IPJ, cms şef Avram Viorel, şi am solicitat protecţie, întrucât primisem ameninţări cu moartea, ne-a declarat Mihail Munteanu. Până la ora 15.30, nimeni din conducerea IPJ CS sau alt lucrător de poliţie nu m-a contactat! La ora 11, m-am deplasat la şcoala unde învaţă fiul meu şi l-am retras de la cursuri. Familia mea a fost în pericol atâtea ore! Rog întrebaţi-l pe domnul ministru Tobă dacă aşa e corect, ca un poliţist să fie lăsat de izbelişte? Cine răspundea dacă în acest interval de timp se întâmpla un eveniment nefericit familiei mele?“ Prin intermediul nostru, întrebările devin acum publice. Răspunsul trebuie să ni-l ofere însă ministrul de interne, inspectorul general al IGPR şi inspectorul şef al IPJ!

Azi, la ora 17.30, la uşa locuinţei Munteanu a sosit un echipaj de poliţie. Noi vom continua să scriem până când va sosi cine trebuie la uşile comandanţilor din poliţie. A acelora care, după cum acuză Munteanu, dar şi alţi poliţişti, despre care vom vorbi în zilele următoare, se folosesc de poziţia lor vremelnică pentru a asigura protecţie mafiei de toate felurile din Caraş-Severin!

mesaj de intimidare
petitieRămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu dezvăluiri cutremurătoare!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/