Amenințări cu plângeri la DNA pentru Stadionul municipal Caransebeș!

Stadionul Municipal subiect de îndoieli în Consiliul Local Caransebeș! Se pare că Alexandru Silvășan, în numele unei asociații sportive amenință sportivii care-și fac pregătirea pe stadion (fostul CFR), antrenorii și conducerea Primăriei cu plângeri la DNA, dacă își vor continua activitatea sportivă pe baza respectivă.

Aleșii locali au luat act de o sentință judecătorească emisă de către Curtea de Apel Timișoara, care este executorie, însă nu este definitivă cu privire la soarta stadionului orășenesc. Cu toate astea juriștii administrației publice au explicat că în acest moment pe stadion este intabulată municipalitatea prin Primăria Caransebeș astfel că până la o sentință în acest dosar de la cel mai înalt forum, Înalta Curte de Justiție care încă nu a fixat un termen de judecată, stadionul este intabulat pe Primărie.

E vorba de un proces pe rol, de un litigiu. Din păcate pentru municipiul Caransebeș, această sentință de la Curtea de Apel este executorie, adică reclamantul Asociația Sportivă Municipală Fotbal Caransebeș cu sediul în satul Valea Bistrei, comuna Zăvoi a dobândit proprietatea. Oricând poate să-și pună în executare această sentință. Eu am lecturat această sentință m-am documentat ce înseamnă pentru Cartea Funciară, ce înseamnă pentru executare și eu nu văd oportun să mai intervenim cu folosința aici atâta timp când mâine poate să înceapă executarea silită”, a menționat consilierul PSD Petrică Schinteie.

Această sentință în dosarul 422 din 2015 nu a fost pusă în aplicare, la Cartea Funciară figurând încă Municipiul Caransebeș ca și proprietar al terenului a menționat jurista Ana Bratu, secretarul Primăriei Caransebeș.

Pe de altă parte, din punct de vedere al folosinței stadionului și-a spus punctul de vedere consilierul Cristian Dragomir, care este și antrenor al Clubului Sportiv Școlar:

Nu vă pot contrazice din punct de vedere juridic, dar cred că până în momentul în care va fi înregistrat în Cartea Funciară un alt proprietar, clubul privat Silvășan, cum se numește, să fie dat în folosință Clubului Sportiv Școlar care, toată lumea știe, îngrijește de vreo 30 de ani această bază sportivă, cu plata la zi a utilităților, nu o face nici Primăria, nu o face nici Silvășan, nu are rost să ne ascundem după deget. Cred că pentru comunitatea noastră fiind singurul loc unde se desfășoară o activitate de performanță și de masă este foarte important acest stadion. Eu cred că ar trebui să fie o luptă comunitară puternică lăsând deoparte micile orgolii, ca parcul Teiuș și baza sportivă să fie redată comunității, orașului și cetățenilor acestui oraș și cred că ar trebui să votăm darea în folosință”, a menționat consilierul Cristian Dragomir.

Consilierul personal al primarului Borcean, domnul Mihai Minea a specificat aleșilor locali că Alexandrul Silvășan a venit în urmă cu câteva zile în Primăria Caransebeș și a amenințat cu plângeri la DNA dacă proiectul va trece de votul consilierilor.

El ar fi putut să înscrie baza sportivă în Cartea Funciară de când a câștigat la Curtea de Apel, însă eu cred că este vorba de plata impozitului, care nu e deloc mic, la cât spațiu dar și clădiri are Stadionul. El ar fi trebuit să plătească impozit substanțial dacă s-ar intabula. El a aflat de acest proiect și a venit să ne notifice că o să vină, DIICOT, DNA, INTERPOL și alte asemenea organe de control”, a menționat Mihai Minea.

La cele spune de consilierul personal al primarului Felix Borcean, a adăugat consilierul local Valentin Dascălu că ar fi bine să vină orice control, pentru că așa se va înțelege o dată și pentru totdeauna cum a reușit o asociație să pună mâna de stadionul orașului. După toate discuțiile consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâte privind închirierea stadionului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/