Ambulatoriul spitalului din Caransebeș, un proiect intrat în faza de… amânare!

Deși primarul Caransebeșului anunța în urmă cu câteva săptămâni că proiectul înființării ambulatoriului nu se va opri, managerul spitalului Octavian Dena îl cam contrazice, spunând că deocamdată se amână.

Octavian Dena ne-a precizat că trei măsuri vor fi luate pentru eficientizarea activității spitalului, una imediată și alte două din luna octombrie.


„Sunt trei proiecte foarte importante, unul dintre ele este prelungirea programului la compartimentul de imagistică, deja a fost demarat de la începutul lunii aprilie, până la ora 22.00, și s-a și văzut ca rezultat imediat al serviciilor oferite, iar de la 1 mai va avea program permanent, adică dacă sunt cazuri de urgență se pot rezolva la CT inclusiv pe timpul nopții”, ne-a declarat Octavian Dena, managerul Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș.

Acesta nu a fost explicit asupra celorlalte două măsuri care se vor lua, însă a specificat că ele se vor pune în aplicare în luna octombrie. În ceea ce privește înființarea ambulatorului spitalului, un proiect imperios impus de primarul Borcean, Dena a menționat că proiectul nu s-a anulat, doar că se amână, pentru a studia fiecare contract cu medicii din fosta policlinică.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/