Ambulanța pentru Monumente Banat strânge fonduri pentru a salva Turnul din Bocșa

turn bocsa

Ambulanța pentru Monumente Banat se pregătește să realizeze cea de-a patra intervenție din acest an. Astfel, se strâng fonduri cu scopul punerii în siguranță a turnului de alimentare al furnalului din Bocșa, care a rămas fără „căciulă”. În total, este nevoie de 7.500 lei pentru asigurarea materialelor necesare.

Asociația Prin Banat, care implementează proiectul Ambulanța pentru Monumente în județele Timiș și Caraș-Severin, anunță că peste câteva zile se dă startul celei de-a patra intervenții din acest an cu scopul salvării unui important obiectiv turistic. De data aceasta, voluntarii vor interveni, în perioada 9 august – 30 septembrie, pentru a pune în siguranță turnul de alimentare al furnalului din Bocșa, care a rămas fără „căciulă”.

Intervenția de punere în siguranță are în vedere refacerea de la zero a acoperișului ce acoperea cândva acest turn, prin tehnici tradiționale, respectând etapele și felul în care acesta a fost construit. (…) Prima etapă a intervenției constă în igienizarea vegetației ce înconjoară ansamblul, demontarea elementelor ce se desprind de structură și degajarea interiorului de moloz și deșeuri, iar în a doua etapă se construiesc cele două șarpante. În cazul turnului se propune realizarea unei structuri noi de acoperire, proiectată pe baza elementelor prăbușite descoperite la baza acestuia. Noua structură de lemn a turnului va fi acoperită cu tablă fălțuită pe suport de astereală, ca urmare a studiului istoric întocmit anterior. În urma montării schelelor se va inspecta starea zidăriei de la nivelul cornișelor și se va interveni prin recompletări punctuale acolo unde va fi necesar. În cazul celorlalte două corpuri se propune demontarea elementelor aflate în stare de precolaps, completarea fermelor prin plombări punctuale dar și refacerea integrală a celor dispărute. În final, se va completa învelitoarea, asigurând astfel punerea în siguranță a întregului ansamblu”, au informat inițiatorii proiectului Ambulanța pentru Monumente Banat.

Pentru ca intervenția să poată fi realizată cu sprijinul voluntarilor, a fost inițiată și o campanie de strângere de fonduri. În total, este nevoie de o sumă care se ridică la 7.500 lei, bani cu care se vor cumpăra materialele necesare pentru realizarea învelitorii. Persoanele care doresc să contribuie la salvarea acestui monument pot face donații AICI!

Turnul de alimentare al furnalului din Bocșa este declarat monument istoric, fiind valoros atât din punct de vedere arhitectural, estetic și plastic, cât și din punct de vedere tehnic, prin componentele păstrate și elementele adiacente acestuia.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/