Am întâlnit și reșițeni nemulțumiți… de nesimțirea semenilor lor!

Ne-am obișnuit ca, pentru aspectul neîngrijit al orașului, să arătăm cu degetul critic spre administrația locală, respectiv spre firma care gestionează deșeurile. Mai există însă și reșițeni care văd cealaltă față a nesimțirii…

Pe principiul „mizeria pe care o fac eu trebuie să o adune autoritățile”, a devenit o practică să postăm în spațiul online fotografii cu gunoaie și să acuzăm Primăria sau firmele de profil că nu-și fac treaba. E drept că, în unele cazuri, gunoiul ar trebui ridicat mai des și nimeni nu spune că cei plătiți pentru asta își fac treaba ca la carte. Dar oare de unde pleacă totul?

Un reșițean a postat astăzi pe contul său de Facebook o fotografie văzută din alt unghi: gunoi împrăștiat fix lângă pubelele de colectare selectivă. Imaginea de mai sus a fost surprinsă la intersecția dintre Bulevardul Republicii nr. 6 și Aleea Buziaș din Reșița.

„Noi nu merităm să avem gunoi.. ce să mai vorbim de colectare selectivă, astea sunt SF-uri deja… e normal ce vedem în poza asta??? Înainte de a încerca să europenizăm orașul, mai avem mult de lucrat la educația cetățeanului, foarte mult.. Degeaba face Primăria și Nelu Popa ceva pentru orașul ăsta când la noi nimica nu ține… P.S.: așa înțelege cetățeanul că se aruncă gunoiul, „pe lângă”….??? Vrem o țară ca afară, ne batem cu pumnii în piept că vrem, vrem, da` cu cine, fraților??? Cu cine???”, este mesajul care însoțește fotografia postată de Gaita Bogdan.

Ar putea exista voci care să spună că ușa de acces era închisă cu lacăt, iar „omul” n-a avut unde să-și arunce punga de gunoi. Așa o fi. Dar de ce am ajuns în stadiul în care suntem nevoiți să încuiem platformele? Nu tot din cauza noastră, a oamenilor de rând? A celor care caută prin pubele și lasă totul împrăștiat? Desigur, asta nu scuză cu nimic gestul celor care și-au lăsat pur și simplu mizeria lângă gardul platformei…

Încă un exemplu a fost postat tot astăzi, pe Facebook. De această dată, imaginea a fost surprinsă lângă Spitalul Județean de Urgență din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/