„Am avut un limbaj exagerat. Apar astfel de refulări, că până la urmă, indiferent de statut, suntem oameni”

titi stoica 2

Parlamentarul AUR de Timiș Titi Stoica a confirmat, într-o declarație pentru expressdebanat.ro, că i-a telefonat colegului deputat PSD de Suceava „într-adevăr mai târziu” și că a a folosit un limbaj „exagerat, inadecvat”, însă a fost provocat. Deputatul Stoica spune că întregul incident este o perdea de fum menită să acopere „problema cu greviștii”. 

Redăm explicațiile date de deputatul AUR de Timiș pentru expressdebanat.ro.

„Știți foarte bine că eu sunt un om asumat. Este doar o perdea de fum ca să acopere problema cu greviștii și ședința de plen secretă în care ne-au sancționat marți. Singurul lucru adevărat este că am greșit față de un singur coleg căruia i-am și cerut scuze. Atât. Nu aș mai comenta pe un subiect de cancan.”

L-ați sunat noaptea sau nu?

„Cum să vă spun, era într-adevăr mai târziu. Și vă spun sincer că este doar o bucată din toată conversația (…) Din punctul meu de vedere subiectul este încheiat.”

L-ați înjurat la telefon?

„Am avut un limbaj, cum să zic, exagerat, inadecvat, dar este o chestiune care nu ne face cinste și acest coleg al meu, din prima zi de Parlament proliferează injurii și calomnii la adresa mea de fiecare dată când ies la tribună și a culminat cu ziua de marți când expunându-mi apărarea de la tribuna Parlamentului, el continua să vocifereze și să mă înjure, chiar dacă eu nu aveam un atac, ci pur și simplu am spus din punct de vedere juridic ce au încălcat cu sancționarea noastră.” 

Domnul George Simion spune că veți fi exclus din partid.

„Eu nu pot să comentez declarația președintelui partidului. (…) Sunt forurile statutare care pot lua această decizie.”

Vă pare rău?

„De ce să îmi pară rău?”

Că nu veți mai fi membru AUR.

„Păi încă nu este acest lucru stabilit. Eu o să vorbesc în momentul în care o să fie o decizie în forurile statutare. Până atunci, v-am zis, eu nu pot să comentez, este dreptul fiecărui coleg și mai ales a președintelui partidului să facă propuneri în forurile statutare.”

Credeți că e îndreptățită excluderea dumneavoastră ca urmare a acestei situații? Ați vorbit cu George Simion, v-a contactat după incident?

„Da, am vorbit, cu siguranță că am vorbit și vom mai vorbi și în zilele următoare.”

A spus că aveți niște probleme personale. Aveți?

„Nu am nicio problemă personală. Este o interpretare a unora și a altora că aș fi fost băut în acel moment.”

Nu erați?

„Nu. Doar că v-am spus, ce a dat el din înregistrare… este o bucată de pauză sănătoasă.”

Ce era în pauză?

„Păi și el m-a provocat.”

Adică v-a înjurat și el?

„Da, da, da. El este un tip, unul dintre cei zbiară la tot care apar la tribună. Hoțule, penalule.

Și dumneavoastră ați avut…

„Și eu la fel, da…”

De ce ajungeți să vă adresați aceste cuvinte?

„Este foarte simplu. Zi de zi, primesc la cabinetul parlamentar tot felul de cazuri de abuzuri ale instituțiilor statului, ale funcționarilor din primării și alte instituții ș.a și am simțit-o pe propria-mi piele ce înseamnă să fii abuzat, să nu poți să te aperi. Și atunci normal că apar astfel de refulări, că până la urmă, indiferent de statut, suntem oameni. Când vezi atâta nedreptate și când vezi că orice ai face, tot găsesc portițe să scape și să continue cu fărădelegile este normal, după 2 ani și jumătate, poate să îți pierzi cumpătul uneori. Empatizez cu oamenii când vin, dar cred că, cu adevărat simți atunci când ți se întâmplă ție. Atunci realizezi cu adevărat magnitudinea fărădelegilor pe care le fac.

Și se ascund în spatele unui vot și a unor decizii politice și fac absolut tot ce vor, inclusiv să încalce Constituția, drepturi fundamentale ale omului ș.a. Au încălcat norme elementare de drept: mi-au refuzat dreptul la apărare, sesizarea făcută nu a cuprins niciun fel de probe. Eu personal nici măcar nu am participat la acea acțiune de blocare a ședinței din data de 10 mai. (…) A fost o execuție politică pentru a ne pune pumnul în gură, știți foarte bine. (…)”

Credeți că nu mai sunteți în grațiile președintelui AUR?

„Eu nu cred asta, până nu discutăm personal, eu nu vreau să comentez declarațiile. Eu nu am comentat niciodată declarațiile colegilor, trăim până la urmă într-o democrație, atâta câtă mai este. Fiecare are dreptul la cuvânt, e un drept fundamental. Și la opinii.”

CITEȘTE ȘI: Deputatul Titi Stoica va fi dat afară din AUR

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/