Alte trei eliminări de la BAC!

După ce nouă elevi au fost eliminați la proba scrisă de Limba și Literatura Română, proba de ieri a mai făcut trei „victime”.

Cu camere video, cu asistenți care supraveghează îndeaproape fiecare mișcare a elevilor, aceștia tot se încumetă să încalce regulile și să introducă în sălile de examene materiale interzise, cum ar fi telefoane, fituici, cărți de culegeri, sau orice alte obiecte din care se poate copia.

Astfel, la proba scrisă de ieri, cea de matematică și istorie, trei elevi au încercat să copieze la proba de matematică, având asupra lor unul o carte, altul o fițuică și cel de-al treilea un telefon mobil. Doi dintre acești elevi au dat examenul la centrul de examen Grup Școlar Moldova Nouă, iar celălat la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Reșița.

În toate cele trei cazuri asistenții au sesizat că acei elevi copiau, astfel au înștiințat președintele comisiei, s-a întocmit un proces verbal, conform procedurii, iar elevii au fost eliminați”, explică vicepreședintele Comisiei Județene de Bacalaureat, Ion Chiosa.

Sancțiunea se aplică la fel ca la ceilalți nouă elevi, și aceștia trei au fost eliminați din examen fie că au copiat sau doar au avut asupra lor materiale de copiat. De asemenea, nu mai au dreptul să susțină ultima probă scrisă, iar rezultatele competențelor și a celorlalte examene nu se iau în considerare.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/