Dacă până acum introducerea unor dispozitive de ultimă generație în sistemul de învățare/predare din școli era doar la stadiul de propunere, tabletele s-ar putea să facă parte cât de curând din ghiozdanul elevilor.
Anul viitor școlar, ce debutează în toamnă, ar putea veni cu o surpriză pentru micuții ce pășesc în clasa I. Pe lângă faptul că se vor afla pentru prima dată pe băncile școlii, micuții vor avea și o jucărie nouă cu care să se familiarizeze: tablete performante pentru o înțelegere și o învățare mai rapidă.
Profesorii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin așteaptă cu nerăbdare această inovație în învățământ și o văd mai mult decât benefică pentru o mai bună înțelegere a lecțiilor. „Aceste tablete, introduse progresiv, au rolul de a fi instrumente complementare, adică vor fi manuale scrise plus aplicații interactive pe tabletă. De exemplu, dacă este predat Sistemul Solar, pe lângă textul din manual și pozele de acolo, copiii vor avea și câte un filmuleț, o aplicație în mișcare pe tabletă. Cred că micuții vor agrea un astfel de sistem și va fi atractiv pentru ei mai ales că vor avea diferite jocuri educative pe acel dispozitiv”, a precizat pentru Express de Banat Paul Șușoi, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin.
În ceea ce privește multitudinea de manuale, inspectorul școlar general a explicat că s-ar putea transforma toate cărțile de la clasă într-un singur volum, volum cu care școlarul să vină în fiecare zi fără să se mai îngreuneze cu patru sau cinci cărți în ghiozdan, un fel de „biblie” a elevului. Acest manual va fi dublat de o tabletă interactivă.
Se vorbește că aceste tablete vor fi introduse la clasele I, a V-a și a IX-a, însă pentru începutul de an școlar 2013-2014 cel mai sigur se vor bucura de astfel de gadgeturi copiii din clasa I.
Foto: yoda.ro
Unul dintre cele mai importante repere educaționale și comunitare din Banatul de Munte, Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Moniom – Reșița, sărbătorește 12 ani de cultură,...
Roxana Novacovici |
23 February 2026
Dragostea, în „Alaiul Primăverii de Dragobete” la Caransebeș
Alina Dragomir |
23 February 2026
Raluca Pantea |
23 February 2026
15 ani de Marele Ecran. Documentare în premieră și întâlniri cu regizorii, la Timișoara
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

