Horia Colibășanu, aflat în Himalaya în încercarea de a deschide o rută nouă pe vârful Dhaulagiri, a luat decizia de a renunța la expediția din acest an, după ce, în urmă cu două zile, a fost surprins de o avalanșă.
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu, alături de cei doi sportivi cu care se află în Himalaya, au luat decizia de a opri expediția din acest an. Colibășanu și-a propus să deschidă o rută nouă pe creasta nord-vestică a muntelui Dhaulagiri (8.167 metri), în premieră mondială, doar că a fost surprins de o avalanșă, în urmă cu două zile, în timp ce dormea, la o altitudine de 6.800 de metri.
Potrivit unui comunicat de presă, alpiniștii Horia Colibășanu, Marius Gane și Peter Hámor au ajuns ieri în siguranță în tabăra de bază a muntelui Dhaulagiri (Nepal), după ce au fost surprinși în cort de avalanșă. Avalanșa a durat câteva zeci de secunde și i-a îngropat sub un strat de zăpadă de peste un metru, transformând ascensiunea într-o cursă contra-cronometru pentru supraviețuire.
“Nu ni s-a mai întâmplat vreodată să vină avalanșa din lateral. La un moment dat probabil zăpada a căzut peste peretele de gheață care ne proteja. Ne-a strivit pur și simplu înăuntru. Am încercat să opunem rezistență ca să păstrăm un mic buzunar de aer în jurul gurii. (…) S-a oprit avalanșa. Era complet întuneric și, deși eram toți trei în același cort, nu i-am mai auzit pe colegii mei. S-a făcut liniște. Tot ce am putut să fac a fost să caut cât de repede briceagul în buzunarul de la piept. Știam că aceasta e procedura în caz de avalanșă peste cort. Dacă nu tai pânza, nu ai cum să ieși. Simțeam că se termină aerul. Am scos briceagul, am tăiat cortul. A trebuit să împing prin acel metru de zăpadă ca să ies afară. Eram foarte încărcat cu adrenalină. Am reușit să ies cu o mână în față, mâna cu briceagul, (…) să respir“, a povestit Horia Colibășanu.
În aceste condiții, cei trei alpiniști nu mai doresc să riște, motiv pentru care intenționează să vină acasă din Himalaya.
“Pe baza celor întâmplate și a prognozei de vreme am decis să oprim expediția, riscurile sunt nejustificat de mari și preferăm să ne întoarcem acasă“, a precizat Horia Colibășanu.