La un pas să se deschidă școlile pentru toți elevii din Timișoara, de luni

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În cazul în care rata de infectare va scădea sub 1 la mia de locuitori în Timișoara până vineri, toți elevii care învață în unitățile de învățământ din oraș se vor putea întoarce la cursuri. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, în prezent sunt infectați cu Covid-19 nouă profesori, iar în carantină se află peste 900 de elevi și dascăli.

Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în acest moment sunt infectați cu noul coronavirus un număr de nouă profesori, plus două persoane care intră în categoria personalului nedidactic. Pe de altă parte, numărul dascălilor aflați în carantină sau izolare se ridică la 637, iar aceștia le predau elevilor de acasă. De asemenea, în evidențele Inspectoratului Școlar Timiș se află 35 de profesori în concediu medical.

În ceea ce-i privește pe elevi, în prezent nu este înregistrat niciun caz de infectare cu noul coronavirus. Totuși, în carantină sau izolare se află 273 de elevi din județul Timiș.

Marin Popescu speră ca de luni toți elevii din Timișoara să revină la școală, dacă rata de infectare va scădea sub 1 la mia de locuitori în următoarele zile. Ieri, incidența la nivelul Timișoarei era de 1,19.

La nivel de Timișoara sunt 122 de unități, toate unitățile de învățământ se află în scenariul galben. Sperăm vineri să ne apropiem sub 1, să ne permită astfel încât de vineri să luăm decizia ca de săptămâna viitoare toți elevii să vină la școală față în față, ceea ce ar avea un impact extraordinar ca demers educațional. Important este ca elevii noștri să vină la școală, pentru că a trecut suficient timp și este important să se regăsească în comunitate“, a declarat inspectorul general al județului Timiș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Vă reamintim că în scenariul galben revin la cursuri doar elevii din clasele primare și anii terminali, precum și cei din învățământul special. În scenariul verde revin la școală toți elevii.

Marin Popescu a mai adăugat că nu sunt modificări în ceea ce privește ritmul de vaccinare al profesorilor din județul Timiș, mulți dintre dascăli privind imunizarea cu reticență în continuare. “Este complicat să schimbi convingeri foarte repede, dar încercăm să facem acest lucru încet, încet. Nu putem decât să promovăm vaccinarea pe toate canalele pe care le avem la dispoziție“, a precizat inspectorul general al județului Timiș.

Săptămâna trecută, aproximativ 55% dintre profesorii din Timiș erau vaccinați.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/