Alina Stancovici: „Autoritățile locale înjură ziua spitalul, seara vin cu toate rudele să le tratăm preferențial!”

stancovici alina

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Reșița acuză că este hărțuit pentru a-și prezenta demisia din funcție!

Alina Stancovici n-a rămas indiferentă după reproșurile pe care i le-a făcut în spațiul public președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, ci a replicat tăios în fața membrilor Consiliului de Administrație al spitalului. Aceasta a susținut că i se impută lucruri pe care ar fi fost imposibil să le rezolve cineva în plină pandemie și că imaginea spitalului are grav de suferit din cauza afirmațiilor mai puțin inspirate. Ca să nu le spunem iresponsabile. Autoritățile locale au grijă să iasă în presă și să arate cu degetul. Știm ce înseamnă conferințele de presă în care se aruncă în spital cu noroi. La lumina zilei înjurăm spitalul, seara venim până în mijlocul spitalului cu toate rudele să le tratăm! Și vrem și tratament preferențial! Aceiași care în cursul zilei au înjurat spitalul!”, s-a apărat Alina Stancovici în fața tirului de acuzații.

Mai mult decât atât, managerul de la Județean a explicat și cum relaționează cu președintele Dunca. Atunci când acesta nu o ține la ușa biroului sau când nu o trimite la plimbare. Corespondența mea cu domnul Dunca înseamnă 3 bibliorafturi pline cu rapoartele făcute de mine. Noi avem operațiuni curente, nu putem să facem doar rapoarte toată ziua. Raportul se îngroapă. Dunca mi-a cerut raport și de 2 ori pe săptămână! Fostul lui consilier a scris cu mine 3 bibliorafturi. Că, de fapt, eu am purtat discuțiile cu consilierul, Dunca doar a pus semnătura și ștampila. Eu refuz să mai fac un raport! Nu se poate să facem raport la raport. Filele rapoartelor sunt mai multe decât zilele mele ca manager în acest spital!”, a răbufnit Alina Stancovici.

La finele lunii martie se va analiza încă o dată modul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de management de către Alina Stancovici. De data aceasta sunt șanse reale ca voința președintelui Dunca să fie îndeplinită. Configurația Consiliului de Administrație de la Județean a fost schimbată.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/