Alin Nica, liderul PNL Timiș: „E mai utilă ieșirea de la guvernare”

Alin Nica presedintele PNL Timis si al CJ Timis
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Șeful liberalilor timișeni critică pachetul de măsuri fiscale asumate de premierul PSD al României, de reducere a cheltuielilor în sistemul bugetar. Alin Nica vorbește inclusiv despre ieșirea PNL de la guvernare, ca o formă de delimitare față de măsurile impuse de social-democrați. 

Între criticile aduse de Alin Nica documentului se numără erori materiale, legislație necorelată, „grave greșeli de strategie”, însă și faptul că, prin noile prevederi, s-ar amâna construcția noului stadion de la Timișoara.

„Din punctul de vedere al Timișoarei, această ordonanță este criminală pentru că nu doar că pune presiune pe firmele din IT sau pe cei care produc, din toate domeniile de activitate, dar mai conține o prevedere foarte toxică, negativă pentru Timișoara, aceea că toate investițiile în infrastructura sportivă vor fi oprite pentru un an de zile. Asta va afecta proiectul nostru pe care îl așteaptă timișorenii de realizare a noului stadion. Adică acum am finalizat studiul de fezabilitate și nu mai putem să mergem mai departe cu aprobarea indicatorilor în guvern, acum când suntem pe ultima sută de metri să se aprobe finanțarea, să începem și noi să demolăm stadionul existent.”, a declarat Alin Nica pentru expressdebanat.ro.

În acest context, președintele PNL Timiș aduce în discuție inclusiv ieșirea de la guvernare a liberalilor.

„Evident că pentru noi, din această perspectivă, e mai utilă ieșirea de la guvernare pentru că nu dorim să ne asumăm din punct de vedere politic, nerealizarea acestui proiect strategic pentru Timișoara și timișeni. De aceea suntem așa de radicali, reprezentanții PNL din Timiș sau Timișoara, și susțin întru totul cele spuse de domnul viceprimar și am adus la cunoștința și liderilor naționali chestiunea aceasta, că e mai util inclusiv la nivel național, decât să abdicăm de la principiile liberale, ieșirea de la guvernare, e o postură mult mai onorantă.”, a explicat Alin Nica.

Ieșirea de la guvernare, continuă Alin Nica, nu reprezintă neapărat o „abandonare a serviciului public și a stabilității pe care trebuie să o oferim țării”.

„Și din opoziție putem susține proiectele benefice pentru țară și să asigurăm stabilitatea României în această perioadă tulbure din punct de vedere geopolitic. Dar din punctul de vedere al Timișoarei, această ordonanță aduce numai deservicii și nu putem fi de acord cu ea.”, a concluzionat Alin Nica.

CITEȘTE ȘI: Liderul PNL Timișoara: „Sau ieșim de la guvernare sau ne ducem în cap”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/