Vecini exasperați! O timișoreancă doarme cu 20 de câini în apartament

caini intr un apartament din timisoara
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Locatarii unui bloc din Timișoara au ajuns la exasperare. Asta pentru că o vecină ține în apartament aproximativ 20 de câini, iar autoritățile nu au luat încă niciun demers.

O situație scandaloasă ne-a fost semnalată de către o femeie care locuiește într-un bloc situat pe Aleea Miniș, nr. 4, din Timișoara. Aceasta se plânge de faptul că o vecină ține în apartamentul său aproximativ 20 de câini, pe care nici măcar nu-i scoate afară pentru a-și face nevoile.

În locuința de doar 36 metri pătrați sunt cam 20 de câini de generații diferite care s-au înmulțit prin consangvinizare. Animalele nu sunt niciodată scoase afară, iar uneori invadează scara blocului cum prind ușa apartamentului deschisă. Câinii sunt hrăniți cu resturi menajere adunate din tomberoanele de gunoi și sunt terorizați de stăpână verbal și fizic. Patrupedele arată întocmai cum nu ar trebui să arate un animal de companie, murdare, pline de răni, jigărite, cu paraziți, lătrând și schelălăind de durere, frică și foame. Mirosul ce răzbate din apartamentul acestei doamne este greu de descris în cuvinte, chiar angajații firmelor de curățenie au refuzat să revină pentru a-și face meseria pentru care erau plătiți. Proprietarul apartamentului situat sub cel al doamnei Stoean a abandonat locuința deoarece tavanul și pereții erau pătați și impregnați cu pete de urină și mizerie. Toate cele trei scări ale blocului cu patru etaje sunt invadate de insecte/paraziți ce nu pot fi stârpite deoarece nu se îndepărtează sursa lor”, ne-a semnalat Alina Mocofanu.

Femeia spune că persoanele care locuiesc în acel bloc nu mai au liniște, iar mai ales pe timpul nopții se aud „lătrături, țipete și schelălăituri”. Locatarii blocului au făcut sesizări la mai multe instituții ale statului, însă situația nu s-a schimbat.

Am făcut nenumărate sesizări la DSP Timiș, la Poliția Locală, la Direcția de Mediu etc. Reprezentanții acestor autorități s-au deplasat la fața locului, au constatat existența problemelor cu care ne confruntăm, au aplicat d-nei Stoean Gheorghița amenzi, dar au lăsat animalele în imobil, justificând că „nu au competențe în ceea ce privește ridicarea lor”. (…) Autoritățile locale, deși au obligația legală conferită de Regulamentul privind deținerea animalelor de companie – Anexa 1 a HCL 188 / 25.05.2021 art.2 , pct.(8), refuză să ia măsurile care se impun, expunându-ne pe noi toți la boli și un trai afectat de situația creată de o persoană care prezintă serioase tulburări psihice”, a precizat Alina Mocofanu.

Timișoreanca susține că situația persistă de peste șase ani.

Autoritățile fac verificări comune

STPT job 1000x200

Direcția de Sănătate Publică Timiș a transmis, pentru expressdebanat.ro, că a primit o sesizare cu privire la femeia care locuiește cu câinii în apartament, dar că situația este una „complexă”.

Direcția de Sănătate Publică Timiș a primit și înregistrat solicitarea doamnei referitoare la disconfortul provocat de către un colocatar care deține în locuință numeroase animale de companie, respectiv câini, în condiții improprii. Soluționarea acestei situații este complexă și necesită intervenția comună a mai multor instituții cu atribuții în această direcție. Direcției de Sănătate Publică Timiș îi revine doar sarcina de a constata impactul pe care astfel de situații îl pot produce asupra sănătății publice. Deoarece în marea majoritate a sesizărilor de acest gen, persoanele reclamate sunt cazuri sociale sau cu probleme de sănătate, considerăm că aplicarea unor sancțiuni contravenționale acestor persoane cu venituri limitate nu rezolvă situația. Direcția de Sănătate Publică Timiș vine în sprijinul altor instituții care au atribuții în remedierea acestor probleme. În cazul de față, am făcut demersuri către instituțiile care sunt abilitate să acționeze în această direcție, respectiv Biroul pentru Protecţia Animalelor și Direcţia Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiş, în vederea efectuării unei acțiuni comune de control”, a informat DSP Timiș.

De asemenea, IPJ Timiș a transmis că va face verificări la apartament.

„În anul 2022,ca urmare a sesizărilor primite de către Biroul pentru Protecția Animalelor cu privire la faptul că într-un apartament de pe Aleea Miniș din Timișoara, o femeie are în îngrijire mulți câini, ceilalți locatari fiind deranjați de zgomotele produse cât și de mirosul provenit din apartament, polițiștii au efectuat verificări și au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 3000 de lei. În cursul zilei de azi, polițiștii au primit o altă sesizare cu privire la situația existentă în imobilul respectiv, fapt pentru care vor fi efectuate acțiuni comune de control cu reprezentanți ai DSP și DSV Timiș pentru remedierea situației și luarea măsurilor legale, ținându-se cont de toate aspectele sociale”, a precizat IPJ Timiș, pentru expressdebanat.ro.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/