Alin Nica, încă indecis în ce privește susținerea pentru candidații la șefia PNL. Ludovic Orban, așteptat sâmbătă la Timișoara

Președintele PNL Ludovic Orban este așteptat sâmbătă la Timișoara, în contextul în care și-a anunțat candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului. Până la această dată, organizația PNL Timiș nu a luat o decizie cu privire la o eventuală susținere a acestuia. 

„Nu ne-am hotărât, analizăm toate opțiunile, așteptăm poate se mai lansează și alți candidați. Deocamdată sunt doi, pe care i-am invitat la Timișoara. Vom avea discuții administrative în care vom promova proiectele Timișoarei, ale Timișului, dar și o parte de discuții politice cu organizația, primarii, consilierii județeni și vrem să îi lăsăm pe cei doi candidați să își prezinte ideile, apoi vom lua o decizie.”, a declarat Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș.

Nica spune că nici personal nu a luat încă o decizie.

„Încă mai analizez lucrurile și mă voi pronunța după. Nu exclud faptul că părerea președintelui contează pentru mulți dintre membri, dar eu prefer să avem mai întâi o discuție deschisă, nepărtinitoare și să aflăm în Biroul Politic Județean care dintre candidați poate să sprijine interesele filialei noastre mai bine și care are potențialul de creștere pentru PNL și de atingere a obiectivelor pe care acesta și le stabilește pe termen mediu și lung – mă refer la alegerile din 2024 – și pe termen scurt, cine poate să dea încrederea și speranța membrilor PNL că putem fi în continuare principalul partid din România și care promovează doctrina liberală în măsura în care să arătăm românilor că aceasta este calea de urmat.”, a explicat Alin Nica.

Ludovic Orban se va întâlni, la Timișoara, cu primarul Dominic Fritz și prefectul Zoltan Nemeth, apoi va avea discuții cu membrii Biroului Politic Județean al PNL Timiș, primarii liberali din județ, apoi o deplasare la Voiteg, acolo unde au loc alegeri parțiale în 27 iunie. Săptămâna viitoare, la Timișoara este așteptat și premierul Florin Cîțu, și el candidat la șefia PNL.

În ceea ce privește alegerile interne în organizația județeană a PNL și cea municipală, deocamdată nu a fost stabilit calendarul în detaliu. „Am stabilit să terminăm alegerile până la mijlocul lunii iulie, să dăm șansa cât mai multor membri să participe la aceste alegeri, pe perioada concediilor nu ar avea o legitimitate atât de mare. Vrem să facem alegerile în organizații cât mai rapid, apoi, la final, în organizația județeană.”, a mai spus Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/