Alin Nica, despre faptul că prefecții vor putea fi membri de partid: „Să fim serioși, prefecții nu au fost apolitici”

Președintele interimar al PNL Timiș este de părere că decizia Guvernului cu privire la faptul că prefecții și subprefecții pot fi membri de partid este una bună și înlătură „ipocrizia în spatele căreia ne-am ascuns vreme de atâția ani”.

„Este o lăsare la o parte a ipocriziei în spatele căreia, practic, ne-am ascuns vreme de atâția ani pentru că prefecții, să fim serioși, nu au fost apolitici. Tot timpul s-au găsit metode de ocolire a legii sau de realizare a unor proceduri care să facă astfel ca membri de partid să fie până la urmă și prefecți. Fiind reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul și subprefectul trebuie să fie asumați din punct de vedere politic de cei care guvernează. Așa că nu văd de ce acest lucru ar fi negativ sau să aducă prejudicii administrației publice din țara noastră. Dimpotrivă, cred că va da un imbold prin puterea pe care prefecții o vor avea de a coordona instituțiile descentralizate în vederea îndeplinirii programului de guvernare.”, a declarat Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș.

Întrebat dacă Timișul va avea un alt prefect decât cel în funcție, Alin Nica a răspuns: „Nu știu, negocierile sunt în curs și vom vedea cum vor decurge ele, încă nu am noutăți.”

Pe de altă parte, Ovidiu Drăgănescu, fost președinte al liberalilor timișeni și prefect, consideră că repolitizarea funcției de prefect este „o mare gafă a coaliției”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Această revenire la situația de țară non-UE dă peste cap si Codul administrativ (abia adoptat după zeci de ani de chinuri), dar si mare parte din știința dreptului administrativ, partea grupată în Teoria funcției publice. În fapt, azi întreaga clasă politică își recunoaște demagogia, impostura și incapacitatea de a fi aplicat corect o lege de nivel şi model european în ultimii 15 ani. O recunoaștere a eșecului de a crea un corp de înalți funcționari publici profesionist şi neutru şi a faptului că se doresc în aceste funcții doar «premianții» de la partid. Culmea este că marea schimbare nu se face la dorința celor mai vechi în politică, ci a noilor veniți la masa guvernării, pentru că au si ei procentul lor. Întotdeauna le spuneam studenților că multe aberații legislative făcute din interese obscure, a unor grupuscule de partid trebuie transformate în ştiință a dreptului de lumea universitară.”, a explicat Ovidiu Drăgănescu.

Guvernul Cîțu a aprobat în ședinţa de miercuri modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului. Cele două funcții urmează să fie de demnitate publică, iar cei care le dețin vor putea fi membri de partid.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/