Alin Nica, de Ziua Națională: „Ce ne lipsește nouă încât am ajuns să fim atât de învrăjbiți?”

alin nica

În mesajul adresat timișenilor de 1 Decembrie, președintele CJ Timiș Alin Nica face apel la unitate și la renunțarea la orgolii, în încercarea de a construi împreună o Românie mai bună.

„Marea Unire este un moment unic în istoria neamului românesc. Unirea de la 1 Decembrie este remarcabilă din multe puncte de vedere, însă pentru mine cel mai important e faptul că aceasta nu poate fi atribuită unui singur om politic, ci tuturor românilor. Unirea a fost un model de unitate în gândire și în faptă, de aceea nu pot să nu mă întreb azi ce ne lipsește nouă încât am ajuns să fim atât de învrăjbiți. De ce nu reușim, așa cum frumos exprimă imnul, să dăm mână cu mână cei cu inima română? Oare unde trebuie să căutăm și ce trebuie să facem pentru a renaște acel miracol care a adunat românii de peste tot la Alba-Iulia? Cred că răspunsurile se găsesc în fiecare dintre noi și dacă vom reuși, măcar de 1 Decembrie, să recunoaștem că nu facem destul unii pentru alții, încă mai putem spera.”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Liderul liberalilor timișeni folosește, în mesajul său, un citat al filosofului Socrate, potrivit căruia „Dacă nu este unire, nici statul nu poate fi bine condus, nici casa bine cârmuită”.

„Din păcate, vedem cu ochii noștri cât adevăr stă în aceste vorbe. Avem nevoie de unire și de unitate mai mult decât avem nevoie de mândrii și orgolii. Haideți, dragi timișeni, să facem acest pas spre unire și unitate. Să încercăm să fim mai buni cu cei de lângă noi, cu cei din familie, cu cei de la locul de muncă și să construim împreună fără a deconsidera munca celor care au alte păreri decât ale noastre. Să ne aducem aminte că în aceste zile avem nevoie și de cei care și-au dat viața pentru unirea românilor. Să le mulțumim celor care au creat cu ani buni înainte bazele momentului istoric de la 1 Decembrie 1918 și să ne bucurăm, să sărbătorim împreună ziua de 1 Decembrie și să ne bucurăm împreună de momentul de glorie din istoria acestui an. La mulți ani, timișeni! La mulți ani, timișoreni! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”, a mai spus Alin Nica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/