Alianța USR-PLUS Caraș-Severin, în fața unui examen de maturitate. Ținta la parlamentare: cel puțin un loc în Camera Deputaților

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

După rezultatele nu tocmai îmbucurătoare de la alegerile locale, membrii Alianței USR-PLUS s-au remontat și speră la un deznodământ fericit după scrutinul din 6 decembrie, obiectivul minim fiind un scaun de deputat. Astăzi, la depunerea candidaturilor, liderul Andrei Plujar a admis că urmează totuși o bătălie grea.

Cu o echipă alcătuită în principal din oameni care nu au mai făcut parte până acum din Parlamentul României, Alianța USR-PLUS pleacă la luptă, o luptă despre care însuși președintele Andrei Plujar spune că reprezintă un examen al maturității. „Ne-am propus încă din 2016 să schimbăm modul în care se face politică în România, avem maturitate și multe de reflectat în această campanie. Suntem în fața unui examen de maturitate. Obiectivul nostru e de a scoate un scor cât mai bun și vom trage linie la sfârșit. Sunt calcule, ne-am propus ca cel puțin o poziție de deputat să revină formațiunii USR-PLUS”.

În contextul tensiunilor de la nivel național, Andrei Plujar a reiterat faptul că nici în Caraș-Severin relația cu PNL nu s-a îmbunătățit. „Eu m-am obișnuit ca PNL când îți întinde o mână să te pocnească cu cealaltă, deci din posibili aliați în viitorul guvern, se pare că suntem adversari. Lupta pe care o duce PNL pe termen lung va avea repercusiuni grave, poate vor ajunge chiar mai jos ca PSD. Nu e fair-play o politică în care să propui anumite acțiuni comune, iar mai apoi să arunci vina”, a explicat liderul USR-PLUS, cel care ocupă prima poziție pe lista pentru Camera Deputaților.

1000x100 (4)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/