Alianța Pro Caransebeș, condiționată de candidatura lui Damian! Altfel, nu se face!

untitled design set 970x90 px

Florin Bogdea a fost anunțat candidat pentru Primăria Caransebeș de către liderul organizației municipale PSD, numai că Pro România și ALDE au altă opțiune. Una singură!

Candidatura lui Felix Borcean din postura de independent, e adevărat, susținut de PMP și USR – PLUS, și pariul pe care îl propune anul acesta Marcel Vela, Andra Pleșa, dau mari speranțe pentru fotoliul de primar și social-democraților, care se obișnuiseră să fie outsideri la Caransebeș. Problema este că șansa le surâde mult prea multora din PSD, iar răfuielile interne s-ar putea să-i scoată din joc înainte ca acesta să înceapă cu adevărat. PSD Caransebeș a anunțat ieri că nu mai intră în scrutinul din 27 septembrie cu cel mai bun om al organizației, cu Petrică Schinteie, ci cu Florin Bogdea. Nimic, nicio vorbă însă despre Marius Damian, cel care a precizat în mai multe rânduri că va candida indiferent dacă va avea susținerea social-democraților sau nu.

Potrivit acestuia, existența alianței PSD – PRO România – ALDE în Caransebeș e legată de numele său.  „Nu ascund faptul că mi-a spus conducerea Pro România că aș fi singurul luat în calcul. Sunt singurul pe care l-ar susține și cu care ar fi de acord să meargă în alianță. Asta mi-a spus-o inclusiv președintele! PSD Caransebeș nu a mai venit cu plusuri. La penultimele alegeri, la europarlamentare, au fost 1.800 de voturi. La prezidențiale m-a pus actuala conducere coordonator pe Caransebeș și am reușit să vin în decurs de o săptămână cu încă 400 de voturi, am venit cu 2.200 de voturi. PRO România a venit cu 1.200. E o diferență de 700 – 800, maximum 1.000 de voturi între PRO și PSD. Împreună ne-am duce la 3.000 și ceva de voturi. Liberalii eu zic că merg cu Andra Pleșa. Deci, e un culoar de pătruns”, a declarat Damian, actualul administrator public al județului.

Practic, el spune că PSD n-a avut niciodată un moment mai prielnic să câștige Primăria Caransebeș. Și asta pentru că tensiunile din PNL vor duce la pierderea multor voturi. Damian anticipează că Felix Borcean va rupe procente bune din ceea ce aveau aproape garantat liberalii. Mai mult, tot din voturile de dreapta ar urma să rupă și USR – PLUS: „Va fi o luptă strânsă, frumoasă. Fiind un singur rând de alegeri, e clar că se joacă, e o dispută foarte echilibrată, dar trebuie jucată”.

Damian mai mizează pe ceva, pe liderul Pro România Caransebeș, care are deja în spate propriul electorat. Deloc de neglijat, atrage atenția social-democratul. „Bebe Pasere a strâns un număr frumos de voturi la nivel de Caransebeș. Are un electorat al lui”, a spus Damian, subliniind însă că, la Caransebeș, alianța PSD – Pro România – ALDE e legată de numele său.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/