Alianța 2020 USR-PLUS, o alianță proaspătă pentru oamenii simpli

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

USR și PLUS, formațiunea politică și grupul de inițiativă care s-au aliat în perspectiva alegerilor europarlamentare din luna mai, au prezentat astăzi, la Reșița, într-o conferință de presă, care sunt obiectivele Alianței 2020 în Parlamentul European, dar și de ce ar trebui românii să aibă încredere într-o echipă complet nouă de politicieni.


Alianța USR-PLUS se bazează pe oameni noi, care nu au mai făcut politică, dar și pe oameni tineri, cu inițiativă, care au capacitatea de a atrage atenția. Totodată, reprezentanții alianței încearcă, dincolo de orice, să îndemne cetățenii să iasă la vot, indiferent pe cine vor pune ștampila, pentru ca viitorii decidenți să simtă presiune în privința deciziilor pe care le iau.

„Îndemnăm cetățenii să iasă la vot, pentru că în sfârșit au cu cine, să nu uităm sloganul campaniei din 2016. Dacă le place USR, pot vota USR, dacă le place PLUS, să voteze PLUS. Asta este cel mai important și cred că prezența la vot este foarte importantă. Votul democratic este un drept câștigat cu greu și votul european este un drept și un privilegiu pe care l-am câștigat în 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Ar trebui să profităm de această oportunitate și să ne alegem europarlamentarii pe care să îi trimitem la Bruxelles, să fim în sfârșit reprezentați cu cinste, cu demnitate, de oameni capabili, în primul rând”, a spus, în cuvântul de deschidere, Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, gazda întâlnirii de astăzi.

Dacă USR este deja un partid care se bucură de notorietate, cu o vechime pe scena politică de 3 ani, PLUS este încă un „copil”, un grup de inițiativă locală, cu membri cu roluri specifice, urmând ca vara aceasta, după alegerile europarlamentare, să se înființeze o filială clasică. Totuși, PLUS se bucură de toată încrederea „fratelui mai mare”, în lupta spre transformarea vieții românilor.

„România trebuie să devină un lider regional. Până acum nu am avut nicio șansă să avem o voce bine auzită în Consiliul Europei și poate e momentul să facem acest pas. Putem negocia pentru România, atât cât putem negocia pentru estul Europei. Primul pas este să avem oameni competenți, care să reprezinte această regiune și implicit să dezvolte programe pentru Europa de Est și implicit pentru România. Ar fi o necesitate pentru poporul nostru să ne implicăm în politică”, este de părere Octavian Berceanu, consilier la Primăria Generală a Municipiului București, în Comisia de Buget.

Prezent la Reșița a fost și senatorul USR Cristian Ghica, venit pentru a întări bazele Alianței formate în perspectiva alegerilor europarlamentare. „Am venit la Reșița să îi ajutăm pe colegii din USR să își consolideze filiala, să ajutăm Alianța USR-PLUS să obțină un scor care să dea speranțe cărășenilor că se poate schimba ceva în viața lor. Cred cu tărie că această construcție este cea mai frumoasă de după Revoluție, de departe, așa cum cred și că lista noastră de europarlamentari este cea mai bună propunere făcută în România”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

În fața presei și a simpatizanților au stat astăzi și Daniel Sandu, respectiv Daniel Toma, membri ai grupului de inițiativă județeană PLUS, dar și Dragoș Curelea, președinte USR Caransebeș, filială înființată anul acesta, în luna ianuarie.

Principalele motive pentru care alegătorii ar trebui să pună ștampila de vot pe Alianța 2020 se referă la implicarea civică a membrilor, expertiza în relații internaționale, cu studii în străinătate și relații stabilite cu instituții de dincolo de graniță. Tinerețea și neimplicarea anterioară în politică reprezintă un alt atu, dar și faptul că vin din rândul oamenilor simpli, comuni, cu priză la public.

Prima țintă a Alianței 2020 este, evident, obținerea unui rezultat frumos la europarlamentare. În funcție de acest rezultat, se va decide dacă alianța va funcționa și la alegerile prezidențiale, respectiv la alegerile locale de anul viitor.

Lista USR PLUS europarlamentare 2019:

1 Dacian Ciolos PLUS
2 Cristian Ghinea USR
3 Dragos Nicolae Pislaru PLUS
4 Clotilde Armand USR
5 Ioan Dragos Tudorache PLUS
6 Nicolae Stefanuta USR
7 Vlad Botos USR
8 Ramona Victoria Strugariu PLUS
9 Vlad Gheorghe USR
10 Alin Cristian Mituta PLUS
11 Naomi Reniutz Ursoiu USR
12 Valeriu Nicolae PLUS
13 Oana Toiu PLUS
14 Radu Ghelmez USR
15 Liviu Iolu PLUS
16 Radu Mihaiu USR
17 Andrei Ion PLUS
18 Iulian Lorincz USR
19 Adriana Cristian USR
20 Oana Popescu PLUS
21 Camelia Crisan USR
22 Anca Majaru PLUS
23 George Taranu USR
24 Bogdan Deleanu PLUS
25 Stefan Palarie PLUS
26 Silviu Gurlui USR
27 Alexandru Grigorescu Negri PLUS
28 Teodora Stoian USR
29 George Gima PLUS
30 Alexandru Varzaru USR
31 Raluca Amariei USR
32 Anca Radu PLUS
33 Miroslav Tascu Stavre USR
34 Gabriela Maria Mirescu Gruber PLUS
35 Florin Andrei USR
36 Cătălina-Teodora Sofron PLUS
37 Sorin Dan Clinci PLUS
38 Emanuel Stoica USR
39 Iulian Craciun PLUS
40 Octavian Berceanu USR
41 Daniela Serban PLUS
42 Cristina Iurisniti USR
43 Elena Uram USR

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/