Alfred Simonis: Salvăm pădurile României! Vom înființa DNA-ul pădurilor

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Alfred Simonis, liderul deputaţilor social-democrați, spune că în urmă cu două săptămâni a votat în Parlament o iniţiativă a PSD prin care s-ar fi interzis exportul de buştean pe o perioadă de 10 ani, iar PNL a criticat acea decizie.

Simonis a votat astăzi o iniţiativă a USR care prevede înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, un DNA al pădurilor.

„PSD a susținut acest proiect și în comisiile de specialitate, și astăzi, la votul final. Avem nevoie de o instituție care să ancheteze furturile și mafia lemnului!

Ce este interesant, în schimb, este faptul că PNL-ul, atunci când se afla în opoziție, acuza pe toată lumea, mai ales guvernele PSD, de faptul că se taie 20 de milioane de mc de pădure în fiecare an, iar astăzi se opune de fiecare dată, cu fiecare ocazie, oricărui demers prin care încercăm să limităm acest tip de tăieri ilegale, care afectează foarte mult sănătatea oamenilor”, a afirmat deputatul.

Acesta consideră suspect faptul că Guvernul și Partidul Național Liberal se opun acestui demers, acestei inițiative și nu este de acord ca un organism dedicat investigării infracțiunilor din domeniul forestier să fie înființat.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Când vă pasă de oameni, stimați colegi de la PNL? Atunci când sunteți în opoziție și criticați pe toată lumea că nu ia măsuri sau atunci când ajungeți la putere și vă opuneți fiecărei măsuri inițiate de opoziție?”, se întreabă deputatul.

La rândul său, Cristian Moş, preşedintele USR Timiş, crede că acesta este un pas uriaș pentru combaterea tăierilor ilegale de păduri și a infracțiunilor de mediu din România.

„Avem încredere că proiectul USR va fi adoptat rapid și de senatori, iar președintele Klaus Iohannis va promulga legea care reprezintă o investiție într-un viitor mai bun al următoarelor generații. De asemenea, sperăm că Guvernul va asigura implementarea sa într-un timp cât mai scurt, chiar dacă PNL nu a susținut adoptarea proiectului în Parlament”, susţine Moş.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/