Consilierii județeni au votat, marți, în cadrul unei ședințe extraordinare, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Timiș. Unul e de la PNL, celălalt de la USR PLUS. Un consilier liberal a anunțat că nu votează candidatul USR PLUS, iar social-democrații au refuzat buletinele de vot. Mai rămâne ca aleșii locali ai Timișoarei să voteze un viceprimar liberal, conform înțelegerii dintre câștigătorii alegerilor locale.
La 3 luni și 2 zile de la scrutinul local, CJ Timiș are o conducere executivă completă. De marți, Alin Nica îi are vicepreședinți pe Alexandru Proteasa, de la PNL, și pe Cristi Moș, de la USR PLUS.
Votul a fost unul secret, cu buletine de vot pe care au fost înscrise numele celor doi candidați. Au fost prezenți 33 de consilieri județeni. Proteasa a obținut 28 voturi, iar Moș – 26 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.
În vârstă de 32 de ani, Proteasa este președintele PNL Moșnița Nouă, localitate unde a fost consilier local și unde, potrivit declarației de avere, deține o casă. Este administratorul unei firme de imobiliare.
Cristi Moș are 37 de ani și este copreședinte al USR PLUS Timiș. A candidat la președinția CJ Timiș, clasându-se pe locul doi, în urma votului, după Alin Nica. Este membru USR din 2016. Moș este inginer electronist și proiectează echipamente medicale.
PSD și Pro România nu au avut candidați pentru aceste poziții. Mai mult, cei 7 consilieri PSD nu au participat la vot.
„Nu vă dau emoții, nu fac niciun fel de propunere, vreau să aveți sărbători liniștite. Care e caracterul de urgență al acestei ședințe, ținând cont că deja au trecut trei luni de la alegeri, iar unii colegi nu au primit convocarea pe tablete sau pe mail ieri? Anunț public faptul că grupul PSD nu va participa la vot pentru alegerea vicepreședinților. Urez succes noii alianțe.”, a anunțat, în plenul extraordinar, Călin Dobra.
Un răspuns i-a dat președintele CJ Timiș, Alin Nica.
„Există o singură variantă în care trebuie justificată urgența, în cazul în care convocarea se face de îndată. Așa scrie în Codul administrativ. Celelalte ședințe extraordinare sunt ședințe normale de consiliu județean, unde nu trebuie să se justifice caracterul de urgență”, a spus Nica.
În completare, cei din aparatul de specialitate al CJ Timiș au explicat că la începutul anului viitor încep discuțiile pe bugetul consiliului și „ar fi indicat ca și vicepreședinții aleși să participe la aceste discuții”.
Liberalul Liviu Cocean și-a menținut punctul de vedere potrivit căruia „îmi rezerv pe viitor dreptul de a nu susține niciun reprezentant al USR pentru vreo funcție executivă la nivelul județului Timiș”, din cauza unor înțelegeri pe care cei de la USR PLUS le-ar avea în mai multe localități din județ.
Tot marți, aleșii județeni au aprobat și componența comisiilor de specialitate. Săptămâna trecută, Sorina Ciurlea a depus jurământul în funcția de consilier județean, după ce liberalul Ciprian Bogdan a renunțat la mandat, fiind numit secretar de stat în Ministerul Sănătății. Modificări au fost și în ceea ce privește comisiile din care făceau parte Proteasa și Moș.
Timișoara încă funcționează cu un singur viceprimar
La mijlocul lunii noiembrie, Dominic Fritz declara că locul celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei rămâne neocupat până când Alin Nica anunță public faptul că unul dintre vicepreședinții de la județ va fi un membru USR PLUS. Declarația venea în ziua în care Ruben Lațcău (USR PLUS) era votat viceprimar, iar liberalul Cosmin Tabără obținea, în plenul consiliului local, doar 8 voturi venite exclusiv de la aleșii PNL. Cei de la USR PLUS s-au abținut de la vot, iar social-democrații au votat împotrivă. Consilierii Pro România nu au participat la vot, deși au fost prezenți în sală.
Până la această oră, consilierii locali nu au fost convocați într-o ședință în care să aleagă și al doilea viceprimar al orașului.