Alegerile anticipate trimit România normală pe drumul austerităţii

În plină criză politică, Guvernul Orban, demis prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR, nu are altă soluție pentru a păstra guvernarea decât declanșarea alegerilor anticipate. O mișcare inteligentă pentru actuala putere care însă va avea efecte catastrofale pentru România, atrage atenția deputatul cărășan, Luminița Jivan.

„Singura rațiune pentru declanșarea anticipatelor este calculul politic. Da. Și este unul cinic. PNL-ul este conștient că nu poate realiza ceea ce a promis românilor. În cele trei luni de guvernare, liberalii au realizat faptul că sunt incapabili să facă anumite lucruri și atunci anticipatele rămân singura soluție pentru a păstra guvernarea”, a explicat parlamentarul PSD pentru expressdebanat.ro.

Totodată, șefa PSD Caraș-Severin încearcă să tragă un semnal de alarmă în ideea ca oamenii să se trezească, aceasta subliniind că votul de încredere acordat liberalilor nu se va traduce prin prosperitate economică, ci prin austeritate, mai grav fiind faptul că această austeritate nu va dura câteva luni, ci câțiva ani: „Românii trebuie să știe că prin anticipate se înțelege de fapt austeritate. E clar pentru toată lumea că nu vor face nimic din tot ce au promis: nu vor respecta legea privind creșterea pensiilor, nu vor plăti alocațiile, nu vor demara proiecte de autostrăzi. Nimic, doar vorbe”.

Mai mult decât atât, Jivan le transmite PNL-iștilor că nu ar trebui să se joace de-a anticipatele, întrucât o criză politică, inevitabil va fi urmată de o criză economică: „Întreaga responsabilitate pentru această criză politică aparține PNL-ului. Ar trebui să nu se joace pentru că, de regulă, o criză politică este urmată de una economică ale cărei costuri vor fi suportate nu de ei, ci de către români”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/