Alegere de stareţă

Vreau, nu vreau, încep cu trăznaia asta tipic românească, pentru că prea e mişto. La o mânăstire de maici, n-are importanţă de pe unde, morala contează, stareţa mânăstirii, un fel de şef suprem peste oile (ne)rătăcite de acolo, s-a gândit să intre în afaceri. Întâi, ca să nu existe martori, a rupt oasele măicuţelor şi apoi le-a gonit la dracu-n praznic, se zice, … cu furca. Parcă o văd. Delicată şi smerită, fluturându-şi în vânt ţoalele alea mânăstireşti, ca ţigăncile din Georghieni, fugărind cu furcoiul măicuţele ticăloase. După care, potolindu-i-se respiraţia, sugând un şnaps şi după trei cruci şi un iartă-mă, Doamne, făcându-şi planul. Odată planul făcut, s-a apucat de şutit. Întâi a umflat racla cu moaştele sfinte ale nu ştiu cărui sfânt, pentru că stareţa Teodora era foarte pragmatică. Văzând câţi nebuni se adună să pupe oase de iepure şchiop sau de alte lighioane, de ce n-ar scoate şi ea racla ei şi să bage intrare? Apoi a curăţat pereţii bisericii mânăstirii de icoane, sfeşnice, cărţi rare şi alte odoare şi le-a urcat în camionul comandat din timp. Atunci, şi-a adus aminte că are nevoie şi de ceva merinde pentru drum, până pune pe picioare afacerea cu moaştele. S-a dus iute prin cămări şi a ras tot, n-a lăsat un biscuit pentru şoareci. După isprava asta, nişte popi mai sus puşi au desfiinţat mânăstirea de maici şi au transformat-o într-una de călugări. Despre soarta straşnicei muieri, încă nu se cunosc amănunte. În tot cazul, auzind de această întâmplare, cu siguranţă, marele scriitor Damian Stănoiu, autorul celebrelor cărţi  „Chef la mănăstire” şi „Alegere de stareţă”, s-ar răsuci în mormânt de oftică. Pentru că în mânăstirile pe unde a fost călugăr nu a întâlnit o situaţie de acest fel, s-o pună pe hârtie. Păcat. Ar fi ieşit o carte superbă! Revenind la ce ne arde cel mai tare în această perioadă, alegerile generale, să constatăm că istoria se repetă şi marii strategi politici n-au învăţat nimic şi iar au dat cu oiştea-n gard. PSD-ul, pe vremuri, a făcut, înainte de alegeri, o alianţă cu Partidul Conservator, mizând pe cele cinci procente ale PC-ului. Dar, să vezi comedie, în sondaje apărea cu acelaşi procent pe care îl avusese singur. Astăzi, PDL-ul s-a trezit că are un procent mai mare decât Alianţa România Dreaptă. Adică, ARD-ul a tras în jos PDL-ul, acesta păţind-o mai rău ca PSD-ul. Întrebat cum comentează povestea asta, săracul Blaga, ce să zică? Aşa e la început cu formarea unei drepte autentice, bla, bla. Iată cum se scrie politica.

Comments

  1. adevarul doare says:

    Esti un ateu fara creier,te dai istet,mare jurnalist dar esti zero barat! Mai citeste nu iti ajung doar cateva carti…jalnic!

  2. Pakatos says:

    ,,adevarul doare”…ce vrei frate de la un securist?tu ai minte?cum sa scrie ceva real de frunzaverde sau de stepanescu ?ai ceva la cap?mai bine da-n opozitzie ca aia portocalii nu mai ajung la guvernare ever-never cu muieri ca dunareanca,sau n-ai vazut poza ei de pe vremea in care s-a inscris la concursul de la Antena 1 ,,Mireasa pentru Fiul meu”? CE-I IN TZARA ASTA…FRATE…

  3. eu stiu multe. says:

    pacat ca nu stiti mai mult. sunt unii care stiu multe, au tot zis de-a lungul timpului dar “pilele” cuvioasei le-au inchis gura. Poate ca Dumnezeu s-a hotarat ca e timpul ispasirii pacatelor, decizie de care nu scapa nici unul dintre noi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/