Alarmă cu bombă la cel mai mare mall din Timișoara. Descoperirea făcută de polițiști

scandal supermarket timisoara
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii timișoreni au intrat în alertă, duminică după-amiază, după ce au primit un apel la 112 prin care erau anunțați că la mall-ul din Piața Consiliul Europei s-ar afla o bombă. 

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 4, grupa pirotehnică din cadrul SAS Timiș și pompierii. Din incinta complexul comercial nu au fost evacuate persoane.

„Numărul de pe care s-a apelat apare în istoric cu mai multe sesizări privind amenințări cu materiale explozive, fapt pentru care polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea veridicității celor sesizate și în vederea identificării și depistării celui care a efectuat apelul.”, au anunțat polițiștii timișoreni.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Potrivit sursei citate, acesta este al 7-lea apel dat la 112, de pe același număr.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, iar apelantul este același tânăr în vârstă de 16 ani, care a fost internat la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, situată pe strada Corbului din municipiul Timișoara.”, au mai spus reprezentanții IPJ Timiș.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/