De câțiva ani, administrația locală din comuna Constantin Daicoviciu oferă zilnic un prânz copiilor care provin din familii defavorizate. Masa caldă este servită la Centrul de zi din localitatea Maciova, unde beneficiarii primesc și asistență la pregătirea lecțiilor pentru școală.
Cei 22 de beneficiari ai programului, implementat la nivel local încă din 2018 de Primăria Constantin Daicoviciu, sunt din satele Peștere și Maciova. Măsura luată de administrația locală vine în sprijinul copiilor proveniți din familii cu venituri modeste, ai căror părinți își permit cu greu să-i susțină financiar sau să-i trimită la școală.
„Masa caldă pe care o oferim beneficiarilor noștri este susținută, exclusiv, din bugetul local. În total, vorbim de 22 de copii, care frecventează cursurile Școlii Gimnaziale din Maciova. Sunt copii de la Peștere și Maciova, care zilnic servesc un prânz cald, compus dintr-o supă sau ciorbă, după caz, un fel doi și un desert. Masa se servește în centrul de zi din Maciova, care este vizavi de școală, și unde copiii după încheierea orelor de curs își pregătesc lecțiile pentru a doua zi împreună cu dascălul din centru.”, ne-a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.
Numărul elevilor care beneficiază de serviciile centrului din Maciova variază de la un an școlar la altul, iar selecția acestora se face în urma unei anchete sociale. Centrul de zi din Maciova a fost inaugurat în 2016, iar în 2018 administrația locală a obținut licența pentru înființarea Serviciului de Asistență Socială. Pe lângă educator, în centru mai există un coordonator, un psiholog, un fochist și o femeie care se ocupă de întreținere și curățenie.