Antrenorul care a scris istorie pentru Reşiţa încearcă să facă o nouă minune şi să salveze echipa de la retrogradare în condiţiile în care totul pare a fi împotriva echipei pe care o pregăteşte.
HC Caraş-Severin va juca alături de Bucovina Suceava şi CSM sau Steaua Bucureşti într-o grupă de trei echipe pentru singurul loc care asigură menţinerea în Liga Naţională de handbal masculin. Cu un buget mult sub ceea ce putea oferi UCMR-ul, echipa Reşiţei s-a subţiat valoric şi numeric de la o zi la alta, salariile şi facturile au de o bună perioadă întârzieri de ordinul lunilor, fanii s-au împuţinat vizibil, iar rezultatele din teren nu au fost nici ele dintre cele mai bune. În aceste condiţii, HC Caraş-Severin a început să fie tratată ca o echipă mică în handbalul românesc şi aşa a ajuns să se lupte din greu acum pentru evitarea retrogradării.
Au salvat Timişoara în detrimentul Reşiţei!
Antrenor cu mare experienţă şi cu destule contacte în lumea handbalului, Aihan Omer este convins că Reşiţa ar fi avut şanse minime să evite acest baraj de pentru menţinerea în Ligă chiar dacă ar fi învins Timişoara în meciul doi şi ar fi amânat deznodământul pentru runda a treia. Nu a vrut să intre în detalii, dar e clar că se referea la arbitrii care ar fi făcut orice pentru a înfunda Reşiţa, lucru care s-a întâmplat, chiar dacă nu foarte evident pentru publicul larg, şi în primele două întâlniri.
Soarta Reşiţei depinde şi de alte interese!
Pentru că nu mai e nimic de făcut acum, HC Caraş-Severin se pregăteşte de meciurile decisive. „Sunt supărat, dar atât timp cât mai sunt şanse nu are rost să ne împuşcăm unii pe alţii, ci trebuie să mergem înainte. Mâine se trage la sorţi ţintarul, în seara asta e decisiva între Steaua şi CSM Bucureşti. E o chestiune interesantă, încă nu se ştie exact câte echipe vor fi la anul în Ligă şi mai ales care sunt acelea. Dacă vor fi 14 echipe, două intră sigur şi se vorbeşte că se va face baraj între ultimele două clasate din Liga Naţională şi echipele de pe locurile doi din cele două serii ale Diviziei A. Una dintre ele e periculoasă rău, fie că va fi Vasluiul sau Călăraşiul”, a declarat Omer pentru expressdebanat.ro.
CSM sau Steaua?!
Tehnicianul se teme că oficialii federaţiei vor continua să facă jocurile împotriva Reşiţei şi anticipează că primul meci îl vom juca departe de casă, la Suceava. În ceea ce priveşte numele celui de-al doilea adversar, Omer nu ştie cum ar fi mai bine pentru Reşiţa. „Cred că Steaua, deşi CSM-ul, ca valoare, nu e peste Steaua. La CSM e însă o forţă financiară extraordinară. Aţi văzut ce fac la fete, aşa vor face şi la băieţi de la anul. Au bani foarte mulţi, un proiect foarte bun, cu vreo 20 de echipe de juniori, şi atunci toată lumea îi vrea în Ligă. Dacă ar fi ajuns CSM la retrogradare, probabil că s-ar fi făcut demersuri să nu se mai facă baraj şi am fi putut profita şi noi”, a mai spus Aihan Omer.
„Din iarnă s-au pus ochii pe noi. Mi-e teamă, am informaţii că vom fi sacrificaţi. În plus, sunt peste 30 de meciuri pe care le-am jucat cu opt inşi şi asta se vede”, Aihan Omer, antrenor HC Caraş-Severin
Acum poti invata Limba Engleza printr-o metoda unica in Romania testata pe zeci de mii de oameni.Iata cum poti invata Limba Engleza in 21 de zile.Afli mai multe detalii pe site-ul:invetiengleza.ro