Ţintele lui Aihan Omer pentru 2012-2013

Antrenorul care a câştigat de trei ori Cupa Challenge cu UCMR a revenit la Reşiţa pentru un proiect pe termen lung. Dacă în prima sa perioadă petrecută pe malul Bârzavei a avut la dispoziţie unul din cele mai mari bugete din Liga Naţională, poate chiar cel mai mare, de data aceasta, lucrurile stau cu totul altfel.

HC Caraş-Severin ţinteşte titlul de campioană în următorii ani, dar Aihan Omer va trebui să construiască o echipă nouă, bazată pe mulţi jucători tineri, care să crească pe lângă experimentaţii Tucanu, Pârâianu, Ionescu sau Petrea. În această iarnă, gruparea finanţată de Consiliul Judeţean şi-a asigurat serviciile lui Demis Grigoraş, un produs al Centrului de Excelenţă de la Sighişoara, fost component, pentru scurtă vreme, al UCMR-ului, şi o mare speranţă pentru handbalul masculin românesc. Nici în vară HC Caraş-Severin nu se va lăuda cu o campanie de achiziţii impresionantă, aşa cum s-a întâmplat când Aihan Omer i-a adus sub comanda sa la UCMR pe Fenici, Ghionea, Georgescu sau Stamate. “Avem o listă cu toţi jucătorii sub 25 de ani din Liga Naţională. Vom încerca să transferăm câţiva jucători tineri pentru că încercăm să construim o echipă competitivă în următorii ani. Avem nevoie de tineri care să crească pe lângă jucătorii experimentaţi pe care îi avem deja. Vom încerca să nu impresionăm prin campania de transferuri, ci prin rezultate”, a declarat Aihan Omer.

“Turcul” a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu HC Caraş-Severin şi are ca obiectiv construirea unei echipe puternice, care să aducă primul titlu la Reşiţa. Pentru asta, deocamdată, Consiliul Judeţean îi pune la dispoziţie un buget de 300.000 de lei pe lună. Oficialii clubului speră însă să convingă şi câţiva sponsori să contribuie financiar la susţinerea echipei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/