Aihan Omer, despre revenirea la Reşiţa

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Revenit la Reşiţa pentru a prelua banca tehnică a echipei HC Caraş-Severin, profesorul Aihan Omer a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru cotidianul online Express de Banat, despre întoarcerea sa în oraşul în care a cunoscut cele mai mari satisfacţii ca antrenor.

Domnule Omer, bine aţi revenit la Reşiţa. Cine sau ce anume v-a determinat să alegeţi HC Caraş-Severin, în condiţiile în care ştiu că aţi avut şi alte oferte?

În primul rând, revenirea mea la Reşiţa se datorează domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, cu care am ţinut legătura tot timpul, chiar şi atunci când mă aflam în Liban. Legat de întoarcerea mea am vorbit concret din toamna anului trecut. Dânsul m-a contactat, am discutat în câteva rânduri despre acest aspect, iar în momentul în care am venit cu Al Sadaka în turneu la Reşiţa am stabilit detaliile. E adevărat că au fost mai multe oferte, dar aici sunt iubit, respectat, aici am făcut treabă bună şi mă întorc cu mare plăcere.

Pe ce perioadă aţi semnat cu HC Caraş-Severin?

Am semnat pentru început un contract pe trei ani şi jumătate, cu posibilitatea de a fi prelungi, pentru că perspectivele sunt optimiste şi de bun augur. În aceşti ani, cu experienţa pe care o am eu, cu jucători de valoare şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, putem să facem o echipă competitivă.

Ştiu că nu acceptaţi nicio ofertă înainte de a vă convinge că este vorba despre un proiect serios. Ce v-a promis Consiliul Judeţean şi care vă sunt obiectivele?

Am stabilit împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean un plan de perspectivă, pentru următorii 3-5 ani, în care această nouă echipă, HC Caraş-Severin, să revină pe scena handbalului românesc şi european, la un nivel înalt, de mare performanţă. Sper ca şi condiţiile să ne permită să facem acest lucru. Noi suntem optimişti, suntem încrezători că judeţul Caraş-Severin are potenaţial să susţină această echipă. Am venit ca să fac în aşa fel încât Sala Polivalentă să fie din nou plină, să-i fac pe băieţi să evolueze cu sufletul, să joace un handbal de mare calitate şi spectaculozitate. Vreau să recâştigăm spectatorii pe care i-am avut alături de noi la marile evenimente de care ne-am bucurat la Reşiţa. Sunt convins că suporterii nu ne-au uitat şi că vor veni în număr mare la meciurile noastre. Sperăm să avem şi ce le arăta, să se bucure de fiecare dată de handbal, de spectacol de mare clasă.

Cum aţi găsit clubul? Din punct de vedere organizatoric, e pregătit HC Caraş-Severin pentru marea performanţă?

Se vede că este un club nou, cu o conducere nouă, alcătuită din băieţi tineri, aflaţi la început de drum, dar care au ambiţia de a face din HC Caraş-Severin o echipă puternică. Sunt foarte multe probleme organizatorice de rezolvat, dar împreună putem trece repede peste acest lucru şi, până în vară, putem pune totul la punct.

Aţi avut o relaţie foarte apropiată cu mai mulţi dintre colaboratorii pe care i-aţi avut la UCMR. Se vor regăsi unii dintre ei şi în staff-ul HC Caraş-Severin?

Încerc să-l conving pe doctorul Brizu să revină la echipă. Vreau să refac un nucleu cu care eu am colaborat excelent. Trebuie să ne organizăm foarte bine.

Gligore Czari nu a plecat odată cu dumneavoastră în momentul în care Adrian Chebuţiu v-a îndepărtat pe uşa din dos. Veţi lucra din nou împreună?

untitled design set 970x90 px

Eu întotdeauna gândesc pozitiv. Nu sunt un tip ranchiunos, nu încerc să mă răzbun. Voi colabora cu el, sper să-şi dorească şi el asta, pentru că am lucrat bine împreună timp de patru ani. Czari va fi secundul meu.

Ultima campanie de trasferuri, pe vremea când antrenaţi UCMR-ul, a fost senzaţională. Vin şi la HC Caraş-Severin nume grele?

Vom încerca în timp să transferăm jucători tineri, talentaţi, dar ei trebuie să crească pe lângă jucători cu experienţă, fără de care o echipă cu pretenţii nu poate avea rezultate. Sigur vom păstra şi jucători cu experienţă, pentru a fi nişte modele pentru jucătorii tineri. Nu vrem să facem senzaţie pe piaţa transferurilor, ci să facem o echipă tare din jucători necunoscuţi. Vom căuta jucători până în 25 de ani.

Demis Grigoraş e singurul jucător care vine în această iarnă?

Se pare că Grigoraş, după ce va termina acţiunea cu lotul de tineret, va veni la noi. Eu până nu îl văd aici nu pot spune că mă bazez pe el. S-au făcut demersuri, am vorbit cu domnul preşedinte Gaţu, jucătorul îşi doreşte şi el. În această pauză competiţională nu vrem să aducem prea mulţi jucători, vrem să păstrăm lotul actual, iar în vară să căutăm jucători cu care să completăm posturile deficitare.

Aţi scris istorie în Cupa Challenge cu UCMR. Se poate repeta istoria cu HC Caraş-Severin?

Suporterii s-au obişnuit cu performanţă în Cupa Challenge. Dacă putem, e clar că nu vom ceda trofeul, dar, repet, nu ne grăbim cu performanţe imediate, cu transferuri de senzaţie, gândim o echipă pe care să o ducem cât mai sus.

Ce le transmiteţi fanilor HC Caraş-Severin?

Le mulţumesc celor care m-au sunat şi cu care am vorbit, celor care mi-au arătat că se bucură de revenirea mea. Îi aştept pe toţi la sală, la primul meci, din data de 22, cu Turda. Sper ca sala să fie cât mai plină de fiecare dată, pentru a simţi şi noi că munca noastră este apreciată.

 

Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes!

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Mircea says:

    Diplomat ca intotdeauna,Profesorul nu spune ca e descoperit pe aproape toate posturile,dar daca nu are buget,e buna si echipa care o are.Sa speram ca Grigoras isi va intra in forma dupa ce tot turul nu a jucat !

  2. Nick says:

    Aihan Omer,este un antrenor de exceptie,unul dintre cei mai buni din Europa si a venit inapoi in Caras-Severin,pentru ca a ajuns sa cunoasca sufletul banateanului si-a facut prieteni buni aici,doctorul Brizu fiind,poate cel mai bun,specialist desavarsit,si,daca autoritatile judetene vor intelege sa investeasca asa cum spune profesorul Omer,el avand legaturi profesionale si personale calde,omenesti cu multi jucatori de calitate,Resita va ajunge iar ce a fost in handbal si chiar mai mult!
    Iti multumim domnule Omer,suntem onorati si-ti dorim sa ai parte de toata sustinerea de care ai nevoie,caci restul il faci impreuna cu baietii! Si sa ajungi in topul topurilor handbalului mondial! Mult succes!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/