Ai poftă de cârnați? Cei mai buni din Banat se vor mânca la Buziaș, de Ziua Îndrăgostiților

O tradiţie începută în urmă cu mai mulţi ani, „Degustarea cârnaților bănățeni”, iniţial într-un cadru restrâns, continuă şi astăzi, urmând ca un juriu să stabilească cine este cel mai bun măcelar care face cârnaţi în Banat.

Redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” organizează şi în 2019 „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob”, o sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat şi nu numai. Ediția din acest an a manifestării va avea loc în 14 februarie, în orașul-stațiune Buziaș.

Festivalul culinar se adresează atât producătorilor privaţi, cât şi firmelor producătoare de mezeluri. În acest sens, conform tradiției concursului, redacţia Banater Zeitung va primi mostrele de cârnaţi (câte o pereche/participant) în seara ce precede evenimentul sau în ziua manifestării, până cel târziu la ora 10.30. Din motive organizatorice, produsele aduse după această oră nu vor mai putea fi înscrise în concurs. Şi cei care vor să aducă spre degustare alte mezeluri pregătite în casă sunt bineveniţi. Pentru ei se va întocmi o secţiune de concurs separată, doar dacă se vor aduna cel puţin cinci concurenţi diferiţi pentru aceasta. Cei interesaţi să participe pot lua legătura în avans cu redacţia Banater Zeitung din Timişoara, la numărul de telefon 0256/498.210 sau la adresa de e-mail temeswar@adz.ro.

„Worschtkoschtprob” a fost până în 1989 o manifestare privată, desfăşurată în interiorul redacţiei, unde cititorii din spaţiul rural bănăţean aduceau la redacţie, pentru degustare şi pentru așa zisul concurs, mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată în ziarul de limbă germană, fapt pentru care participau doar cititori ai ziarului. Pentru redacție, era un bun prilej de strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori. Aflat la ediția cu numărul 50, evenimentul a poposit în ultimii ani în diferite localităţi din judeţele Timiş, Caraș-Severin şi Arad cu o puternică minoritate germană, printre care se numără Sânnicolau Mare, Lugoj, Sântana, Radna sau Bocșa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/