Ai o cutie de pantofi și inimă mare? Lugojenii, invitați să doneze pentru copiii nevoiași

Copiii nevoiași ai Lugojului s-au obișnuit, în ultimii ani, ca Moșul să vină la ei cu o cutie de pantofi plină cu de toate, asta pentru că lugojenii participă la proiectul „ShoeBox – Cadoul din cutia de pantofi”.

Și în acest an, cei cu posibilități de a ajuta trebuie să pună într-o cutie de pantofi tot ce intră, ce doresc şi ce cred că îi trebuie unui copil pentru care au inima să doneze ceva.

Cutiile se adună la Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” din Lugoj, de luni până vineri, între orele 17.30 și 21, iar sâmbăta, între orele 9.30 și 13.00. Copiii beneficiari ai cadourilor au vârsta cuprinsă între 2-18 ani, fete şi băieți.
Cutiile pot conține doar lucruri noi, iar acestea pot fi: dulciuri (ciocolată, biscuiți, napolitane), dar nu ceva perisabil; articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva; jucării potrivite pentru vârsta şi sexul copilului; produse de igiena personală: perie şi pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș.

„Pentru ca mesajul să ajungă mai bine la cel care primește cadoul, ești liber să pui în pachet și o felicitare de Crăciun pe care să scrii câteva rânduri”, spun cei de la AlternativEd Lugoj, parteneri în cadrul proiectului.

În cutiile de pantofi sau chiar unele mai mari pot fi puse și articole de îmbrăcăminte: fular, căciulă, ciorapi groși, mănuşi, pijama, plus orice alt cadou de care ştiţi că s-ar bucura copiii.

Capacele vor fi lipite pe cutii la centrul de colectare, unde vor fi ataşate etichetele speciale cu vârsta şi sexul copilului pentru care este cutia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/