Sub acest slogan Institutul Național de Sănătate Publică desfășoară în luna septembrie o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la afecțiunile oculare, importanța cunoașterii factorilor de risc care pot favoriza tulburările de vedere și importanța efectuării la timp a examenelor oftalmologice și de screening pentru detectarea afecțiunilor congenitale.
La nivel local, campania este promovată de Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, ai cărei reprezentanți au susținut pe această temă și o conferință de presă, găzduită marți, 20 septembrie, la sediul instituției. La ea au participat din partea gazdelor – Sonia Kugler, asistent medical în cadrul Compartimentului de Prevenire și Promovare a Sănătății, și Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP, precum și medicul Cătălina Tălmaciu, șefa Secției de Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița.
Medicul oftalmolog a vorbit despre importanța screening-ului la nou-născuți, despre controalele periodice ce trebuie făcute la copii și bolnavii de diabet.
„Prin aceasta campanie ne propunem să informăm și să conștientizăm populația asupra riscurilor și asupra problemelor oftalmologice, pentru ca oamenii să înțeleagă importanța controalelor de screening, a celor obligatorii, pentru a depista și trata din timp anumite afecțiuni care, nedescoperite, duc la orbire. Tulburările de vedere le putem corecta cu ochelari, cu lentile de contact, dar patologiile oftalmologice dacă nu le depistăm și tratăm din timp duc la orbire. (…) La nou-născuți se efectuează screening-ul oftalmologic încă din primele zile de viață, pentru depistarea afecțiunilor congenitale, a malformațiilor sau a afecțiunilor banale. De asemenea, la copiii prematuri se fac obligatoriu consulturi pentru depistarea și tratarea retinopatiei de prematuritate, apoi sunt acele consulturi de screening efectuate la copiii cu vârstă preșcolară, 3 – 5 ani. Ar trebui făcute consulturi obligatorii la copiii de vârstă școlară, consulturile adulților după 40 de ani sunt și ele obligatorii o dată pe an. În același timp, recomandăm consulturi periodice pentru pacienții cu hipertensiune și diabet.”, a explicat dr. Cătălina Tălmaciu.
Specialistul DSP, Sonia Kugler, a precizat că prin această campanie se urmărește informarea și conștientizarea populației generale prin acțiuni la nivelul instituțiilor locale, DSP bucurându-se și de sprijinul medicilor de familie și a asistenților medicali comunitari.