Agresor la volan. Șoferul a înjunghiat pasagerul în mers!

car 2942982 1280

Un conflict între pasagerii unui autoturism care se deplasa înspre Timișoara s-a încheiat cu o lovitură de briceag. Agresorul a fost arestat pentru tentativă de omor. 

Incidentul s-a petrecut în 14 august, în jurul orei 07.45. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în timp ce conducea un autoturism din localitatea Covaci spre Timișoara, ajungând la sensul giratoriu din proximitatea societății Mahle de la intrarea în Timișoara, în urma unor neînțelegeri cu pasagerul din dreapta, șoferul l-ar fi lovit pe acesta cu pumnul în zona piciorului, după care ar fi luat un briceag, l-ar fi deschis și l-ar fi înjunghiat în zona latero-cervicală stângă supraclaviculară, cauzându-i leziuni ce i-ar fi pus viața în primejdie.

„În data de 15.08.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.A.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 118 alin. 1 C.pen. Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, care la data de 15.08.2022 a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.A.N. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.08.2022.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/