Lucrări decontate preferenţial în Caraş-Severin!

Directorul SC CASE SA, Pavel Aghescu, este revoltat din cauza modului în care unele primării sau instituţii ale statului înţeleg să-şi respecte obligaţiile financiare faţă de anumite societăţi comerciale care au efectuat diferite lucrări în interesul cetăţenilor.

Nu este pentru prima dată când Aghescu semnalează astfel de situaţii, dar pentru că de trei ani se chinuie să recupereze contravaloarea proiectului bazei sportive de la Slatina Timiş a ţinut o nouă conferinţă de presă în care a prezent cazuri contradictorii, sugerând astfel că nu toate firmele se bucură de acelaşi tratament. Înainte de asta, directorul SC CASE SA a adus în atenţia opiniei publice soluţia hilară şi neaşteptată într-unul din litigiile pe care le-a avut cu SC Camand Impex. „Judecătoria Reşiţa ne-a respins cererea de plată, spune Aghescu, a câştigat Camandul, dar, la ceva vreme după pronunţarea sentinţei, Camand a plătit integral suma către noi. A fost judecată corect această cauză, mă întreb eu?!”

În altă ordine de idei, SC CASE SA a proiectat baza sportivă de la Slatina Timiş, care a fost dată în folosinţă încă din septembrie 2010. Factura de 4,7 miliarde de lei vechi n-a fost achitată însă nici până astăzi. „În aceeaşi perioadă a fost inaugurată o bază sportivă similară la Jupa, care a fost achitată integral. În noiembrie 2011, Sorin Frunzăverde mi-a spus că a vorbit la Ministerul Dezvoltării şi mi-a confirmat că se decontează suma de la Slatina Timiş”, a declarat Pavel Aghescu. Banii nu au ajuns nici astăzi în conturile SC CASE SA. Problema e în altă parte, vina o poartă Guvernul. Cel puţin aşa spune primarul comunei Slatina Timiş. „Am plătit partea de cofinanţare, de 14 la sută. Guvernul nu ne-a dat niciun leu, din acest motiv societatea respectivă nu şi-a primit banii. Noi am făcut demersuri în acest sens, dar şi constructorul poartă o vină. Constructorul nu e emis factura la timp, pentru a nu plăti TVA-ul de 900 de milioane de lei vechi. A aşteptat să primim banii şi abia apoi voia să elibereze factura. Astfel, lucrarea respectivă nu a putut fi cuprinsă la arierate”, a explicat pentru Express de Banat, primarul Gheorghe Roma.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/