Agenda culturală a Timișoarei este regândită, după ce a fost blocată în consiliul local

casa de cultura

După ce nu au votat agenda culturală a Timișoarei pe acest an și astfel proiectul a fost blocat, consilierii locali PNL au mers la sediul Casei de Cultură pentru a discuta cu directorul instituției despre cum ar putea fi regândită. Printre noutăți se numără susținerea financiară a unor evenimente de cartier.

Agenda culturală pe acest an a Primăriei Timișoara, pentru care s-a alocat un buget de peste cinci milioane de lei, a fost blocată săptămâna trecută, după ce consilierii locali PNL, și nu numai, nu au votat proiectul de hotărâre. Aceștia au fost nemulțumiți de faptul că evenimente importante, precum Timfloralis sau JazzTM, nu au fost trecute pe listă.

Iată că după ce proiectul de hotărâre privind aprobarea agendei culturale nu a fost aprobat în plen, Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a anunțat că aleșii locali liberali s-au deplasat la sediul Casei de Cultură pentru a discuta cu directorul instituției.

Am discutat despre agenda culturală, discuții care trebuia să fi fost înainte de plenul trecut, am cerut informații în amănunt despre evenimentele care ar urma să fie finanțate. Este un demers normal când vorbim despre o Timișoară educată și civilizată. Este clar că doar titulatura este de “agendă culturală”, deoarece marile evenimente sunt dirijate spre finanțare către Centrul de Proiecte, Casei de Cultură revenindu-i sarcina ca, dintr-un buget mic, să organizeze evenimente care să pară a fi de însemnătate. Încercăm cât putem să ajutăm și ca decizie administrativă”, a afirmat Cosmin Tabără.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Viceprimarul PNL al Timișoarei a mai precizat că s-a discutat despre Ruga Bănățeană, dar și despre susținerea financiară a unor evenimente care vor fi organizate în cartiere.

Sigur că Timișoara merită mult mai mult, este nevoie să păstrăm și tradițiile locale, respectăm și ideea de nou, dar Timișoara este a tuturor, a tinerilor, oamenilor mai în vârstă, a diferitelor straturi sociale, astfel că trebuie să ne adresam tuturor, nu doar unei categorii. Agenda culturală nu trebuie să fie la discreția unei singure persoane sau unui grup de persoane aflat pentru o perioadă la conducere, agenda culturală a orașului presupune o hotărâre comună care să satisfacă nevoile cetățenilor. Pentru anul viitor, așteptăm ca acest subiect al agendei culturale să fie regândit și discutat din timp. Nu accept ideea că “înainte” se făcea într-un fel, acum în alt fel. Noi trebuie să facem cum e bine și corect și nu admit ca cineva să se folosească de interesele Timișoarei pentru a-și satisface propriile plăceri sau doar să plătească polițe. Administrația nu e o joacă, nu e un teren pentru etalarea frustrărilor sau pentru lupte între orgolii”, a declarat Cosmin Tabără.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/