Aeroportul Caransebeș, în ultima fază! RDS coboară antenele ca să poată ateriza avioanele!

Procesele dintre societatea condusă de Gabriel Olariu și Consiliul Județean Caraș-Severin s-au încheiat. Continuă, în schimb, la Caransebeș, lucrările pentru autorizarea și redeschiderea aeroportului!

În ciuda litigiilor care păreau a nu se mai termina odată, omul de afaceri lugojean Gabriel Olariu a insistat în demersul său de a autoriza Aeroportul Caransebeș pentru curse de lipasageri și cargo. Privit cu neîncredere de unii, suspicios de alții, Olariu a cheltuit sume importante și a făcut pași importanți pentru ca imposibilul să devină realitate. Cu siguranță, în demersul său cred cei de la RDS&RCS, care au fost de acord să demonteze parțial un stâlp pe care sunt montate antene de internet și telefonie mobilă. Era un obstacol imposibil de evitat de către avioane și, implicit, de către comisia care va inspecta aeroportul pentru autorizare. 

„Se taie 14 metri din turnul Digi, ca să putem obține autorizarea. S-au făcut toate demersurile, DIGI a primit autorizarea de construire, prin reducerea înălțimii de la 45 de metri la vreo 20. Suntem în ultima fază cu documentația pentru autorizare. În aprilie am putea primi autorizarea, deși în actualele condiții e foarte greu de spus ce se va întâmpla”, a dezvăluit Gabriel Olariu pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/