Adrian Torma, sprijinit de PMP pentru câştigarea unui nou mandat?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Se spune că în politică orice e posibil, iar ceea ce este valabil astăzi mâine își poate pierde valabilitatea, mai ales când intră în discuție câștigarea alegerilor. Ei bine, în această formulă clasică, cu o aplicabilitate fără echivoc în ultimii 30 de ani, par să existe și câteva excepții. În ciuda faptului că s-a dat startul ticluirii alianțelor preelectorale, în Caraș-Severin nu toți liderii politici vor să audă și să aplice aceeași placă, întrucât abia după „potop” se pot evalua pagubele și căuta soluțiile pentru redresare.

Deși nu cu mult timp în urmă liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, a anunțat că partidul din care provine îi va oferi sprijin actualului primar al Caransebeșului, Felix Borcean, pentru încă un mandat la șefia instituției pe care o conduce, de această susținere nu vor beneficia și candidații altor UAT-uri, cel puțin preelectoral, situația atipică într-unul dintre municipiile județului Caraș-Severin având legătură cu drumul independenței ales de edilul-șef al gugulanilor și cu nimic altceva:

„La Caransebeș este o situație atipică. Domnul Felix Borcean a ales un alt drum decât cel de până acum. Din acest punct de vedere, consider că merită susținut.”, a ținut să puncteze Popovici.

Cu toate că și-a arătat aprecierea în nenumărate rânduri pentru șeful administrației publice locale de la malul Dunării, liderul Partidului Mișcarea Populară anunță că Adrian Torma poate avea un partener de nădejde la Moldova Nouă, însă numai după data de 27 septembrie, lucru valabil pentru toți candidații care ar lua în calcul o alianță cu PMP-ul, refuzul calculului politic preelectoral fiind unul destul de simplu: capacitatea PMP-ului de a câștiga și de unul singur cu proprii candidați cât mai multe primării cărășene.

1000x100 (4)

„Referitor la susținerea pentru Adrian Torma, pot să vă spun un singur lucru: Adrian Torma este candidatul Partidului Social Democrat. Noi ne vom susține candidatul propriu la primăria Moldova Nouă. Suntem un partid care se respectă și care are candidați peste tot, în toate localitățile județului deoarece ne dorim să câștigăm. Nu acceptăm niciun fel de discuție preelectorală cu absolut nimeni. Suntem un partid parlamentar, un partid serios, capabil să guverneze fie administrația de la Moldova Nouă, fie cea județeană sau orice altă administrație din județul Caraș-Severin. Așadar, vom avea candidați peste tot și nu se pune problema să facem alianțe preelectorale. Dacă se vor impune discuții ulterioare turului de scrutin din 27 septembrie, cu siguranță, colegii mei vor face întotdeauna ce este mai bine pentru comunitățile din care fac parte.”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, președintele PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici.




/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/