Adrian Torma, în ziua alegerilor: „Să facem front comun împotriva corupţiei!”

La primele ore ale amiezii, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, împreună cu familia, s-a prezentat la secția de votare nr. 130 din Moldova Veche, pentru a-și exercita dreptul.

Dacă rezultatele alegerilor de astăzi îi dau sau nu emoții liberalului de la malul Dunării, este un lucru aproape clar, după cum declară edilul-șef pentru expressdebanat.ro: „Rezultatele evident că sunt întotdeauna cu emoție pentru fiecare dintre noi, cei care participăm în astfel de competiții. La nivelul orașului Moldova Nouă, mă bucur că e o prezență foarte mare și mă bucur că e o prezență pentru referendum. Pentru că unul dintre deziderate pe care ar trebui să le avem toți cei care facem parte din clasa politică este să facem front comun împotriva corupției, să spunem stop amnistiei și stop abuzului care se face în acest moment în Justiție. Două treimi din cei care au mers la vot au votat și la referendum. Ăsta e un semnal bun”.

Șeful administrației din orașul traversat de Dunăre este curios să vadă dacă electoratul, în privința europarlamentarelor, începe să aibă o gândire de dreapta, ținând cont de rezultatul alegerilor locale din 2016: „Ce ține de europarlamentare, Moldova Nouă are un istoric, din punctul meu de vedere, mai puțin plăcut, ca reprezentant al PNL-ului. De fiecare dată, stânga a fost mult mai puternică la astfel de alegeri și aștept și eu, cu mare curiozitate, să văd dacă Moldova Nouă începe să aibă o orientare de dreapta, din punct de vedere al gândirii la nivel european sau la nivel național. Pentru că, la nivel local, au dat un semnal în 2016, alegând un candidat al dreptei, un candidat al PNL-ului”.

Totodată, primarul speră ca votul diasporei să cântărească greu, întrucât nu toate deciziile care se iau acum în România sunt cele mai potrivite: „La nivel național, sondajele arată o bătălie, acolo sus, între cele două partide mari: de dreapta și de stânga. Eu cred totuși și în prezența celor care ies la vot în diaspora și dau semnalul că se dorește altceva, ca, în acest scrutin, să câștige o coaliție de dreapta, pentru că se dovedește că nu toate deciziile pe care le iau cei care conduc, în acest moment, România sunt cele mai fericite”.

Liberalul îi îndeamnă pe oameni să meargă la vot și asta pentru că numai astfel vor putea avea dreptul de a critica anumite decizii, nicidecum prin neprezentarea la urne: „Aștept cu mare interes și eu finalul acestei zile. Îi îndemn pe toți oamenii să meargă la vot! Faptul că și aici poate e o dezamăgire din punctul meu de vedere, nu înțeleg oamenii că dacă vrei să dai o pedeapsă cuiva, votezi împotrivă, nu lipsești de la vot. Îi îndemn și pe cei tineri, și pe cei mai în vârstă să meargă la vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum. E o acțiune de demnitate umană, de demnitate de patriotism, de a merge la vot și de a-ți spune opinia. Și dacă votul tău este împotriva cuiva sau dacă este un vot negativ, gen referendumul, dar s-avem, odată, după 30 de ani de la Revoluție, curajul de a ne asuma anumite decizii. Pentru că, dacă nu vom merge la vot, fie că e referendumul, fie pentru europarlamentare, ulterior, din punctul meu de vedere, ne pierdem dreptul de a critica deciziile celor care câștigă alegerile”.

CITEȘTE ȘI: Start vot! Aproape 900.000 de bănățeni sunt așteptați la urne

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/