VOT SECRET. Liniște în tabăra social-democrată, cel puțin până la orele serii!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Pe cât de vocali au fost în campania electorală, pe atât de tăcuți sunt în ziua alegerilor. Social-democrații din Caraș-Severin par să aibă o strategie aparte: cei mai mulți lideri se vor prezenta la urne cu doar câteva ore înainte de închidere.

Au fost de departe cei mai vocali actori politici în campania electorală, însă astăzi par să se fi retras! Cel puțin, până spre orele serii. Social-democrații, în frunte cu deputatul Luminița Jivan, se vor prezenta la urne mai târziu, după cum ne spun surse din interiorul partidului. Deși obiceiul politicienilor era cu totul altul, iar cei mai mulți dintre ei au trecut deja pe la secțiile de votare, niciun lider PSD nu și-a anunțat până acum prezența la urne, iar alții chiar refuză dialogul cu presa.

Singurul care a vorbit deja cu jurnaliștii este primarul Luca Mălăiescu, dar în avans. Asta pentru că și primarul din Oțelu Roșu va merge să voteze abia la ora 19.00! „Votez la europarlamentare cu colegii mei PSD și la referendum nu iau buletinul de vot, chiar dacă am semnat petiția depusă «Fără penali în funcție», am semnat-o la Timișoara. Consider că acest referendum este doar un joc politic făcut de președintele Klaus Iohannis. Și pentru că am votat referendumul pe familie și președintele Iohannis nu a fost de acord cu el, consider că am circumstanțe atenuante să nu ridic buletinul de vot pentru acest referendum. Legea oricum este clară pentru toată lumea, cine are probleme cu justiția este condamnat, nu mai are dreptul să candideze, nu mai are dreptul să dețină funcții politice. Mi-aș dori să votez pentru o Românie mai liberă și pentru o Românie mai puțin slugarnică față de cei mari din Europa”, a specificat vicepreședintele PSD Caraș-Severin, pentru expressdebanat.ro.

Chiar și prefectul Matei Lupu, despre care se știa că va merge la vot înainte de prânz, și-a schimbat opțiunea. Prefectul județului va vota în jurul orei 17.00, potrivit celor mai recente informații.

1000x100 (4)

Nici în județul Timiș social-democrații nu sunt mai comunicativi cu jurnaliștii. Niciun lider PSD nu și-a anunțat prezența la urne.

CITEȘTE ȘI: Start vot! Aproape 900.000 de bănățeni sunt așteptați la urne

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/