Adrian Torma, despre organizarea alegerilor parlamentare în pandemie: „Nu e neapărat cel mai rău lucru. Nu din cauza alegerilor a crescut numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deși tot mai multe voci condamnă inconștiența președintelui Klaus Iohannis și cea a actualei puteri vizavi de organizarea alegerilor parlamentare, în condițiile în care zilnic numărul infectărior cu Sars-Cov-2 depășește pragul de 4.000, părerile în acest sens sunt totuşi împărțite, semn că nu continuarea demersurilor pentru organizarea unui nou set de alegeri reprezintă cauza principală a îmbolnăvirilor în România, ci imprudența populației care refuză să se protejeze.

„Faptul că se organizează alegeri în decembrie, nu e neapărat cel mai rău lucru. Nu din cauza alegerilor a crescut numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus în România. Altele sunt motivele pentru care numărul infectărilor cu temutul virus este de ordinul miilor de la o zi la alta. Spre exemplu, există cetățeni care nu se protejează așa cum ar trebui, mai ales în privința purtatului măștii în toate momentele zilei, în afara spațiului personal. Sunt foarte mulți concetățeni care, în public, sfidează această minimă obligație. În același timp, se organizează tot felul de chefuri, bairamuri clandestine care generează îmbolnăviri prin lipsa distanțării fizice etc.”, explică Adrian Torma, politicianul care ocupă a doua poziție în rândul social-democraților pentru un loc în Senatul României, după fostul secretar general al partidului condus de Victor Ponta, Ion Mocioalcă.

În același timp, primarul ales de cetățenii orașului Moldova Nouă cu ocazia alegerilor din 27 septembrie nu scuză deloc lipsa deciziilor hotărâte ale guvernului liberal pentru diminuarea numărului îmbolnăvirilor în contextul epidemiologic, la fel cum nu concepe ca mediul de afaceri să ajungă la sapă de lemn, fapt care nu încurajează cu nimic redresarea economică.

1000x100 (4)

„Numărul mare al cazurilor de infectare cu noul coronavirus reprezintă o greșeală comună, atât a cetățenilor, cât și a autorităților centrale, cele din urmă nevenind cu niște decizii hotărâte, clare care să stopeze răspândirea virusului. Avem atâtea exemple unde anumite activități sunt limitate, dar unde mediul de afaceri beneficiază de sprijin. Închizând acum barurile, cafenelele, însă lăsând liber transportul public, e ca și cum ne-am scărpina cu mâna dreaptă la urechea stângă. Deci, nu s-a făcut nimic concret.”, a mai precizat politicianul cărășean.

Sursa foto: realitatea.net.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/