Adrian Pau, despre întoarcerea lui Mocioalcă în PSD: „Cred că locul domnului Mocioalcă și al tuturor baronilor locali este la PSD”

untitled design set 970x90 px

Parlamentarul de Caraș-Severin a explicat pentru expressdebanat.ro că revenirea sa în PSD nu trebuie privită ca pe un abandon al bărcii Pro România, conduse de Victor Ponta, ci ca pe un pas ce va întări punțile de dialog și colaborare dintre cele două partide. Viziunea sa nu pare să se împletească cu cea a deputatului Adrian Pau.

Întrebat cum apreciază întoarcerea lui Mocioalcă în tabăra PSD, Adrian Pau a spus că parlamentarul „a fost mai slab de înger” și că „locul baronilor locali este în PSD”.

„Întoarcerea este de bun augur. Cred că locul domnului Mocioalcă și al tuturor baronilor locali este la PSD. Când a venit aici, la Timișoara, era membru Pro România, a încercat și ne-a spus că va încerca să schimbe parte din ceea ce a făcut până atunci. Dacă dânsul a considerat că se regăsește la PSD… să nu credeți că noi nu am fost tatonați de PSD să ne întoarcem acolo. Domnul Mocioalcă probabil a fost mai slab de înger și a acceptat. Nu știu unde s-a baronizat domnul Mocioalcă, dar are un capital politic foarte mare și poate să facă politică unde vrea dânsul. Și probabil acum va face în PSD.”, a declarat Adrian Pau în cadrul unei conferințe de presă.

Ion Mocioalcă a plecat din PSD neavând practic alternativă după scandalul la cuțite cu Liviu Dragnea, iar la cele mai recente alegeri Pro România a făcut o figură frumoasă în Caraș-Severin, obținând șapte primării și un număr foarte mare de consilieri locali și județeni. De asemenea, sunt purtate discuții și pentru alegerea mai multor viceprimari.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/