Adrian Orza a avut o veritabilă criză de nervi în timpul ședinței de Consiliu Local Timișoara. „Nu mi se ridică tensiunea, mi se ridică greața!”

Dacă ședință de ședință, PNL și PSD se ceartă, mai mult sau mai puțin teatral, în Consiliul Local Timișoara, lucrurile trec uneori și la nivelul următor. Iar dacă de obicei, primarul Nicolae Robu e cel căruia îi cedează nervii, de data aceasta a fost rândul lui Adrian Orza, consilier local independent, dar cu simpatie declarată recent pentru ALDE.

Motivul care l-a făcut pe Orza să urle, ieri, în plină ședință a fost un proiect pentru prelungirea unui contract de dare în folosință sub forma unui contract de comodat a unui spațiu din centru, pentru ONG-ul Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) – filiala Timiș. Câțiva consilieri liberali au cerut ca reprezentantul ONG-ului să le explice ce activitate au, întrucât au invocat că nu au auzit de LADO. După ce Lucian Căldăraru și Simion Moșiu au primit câteva explicații informative, situația a degenerat.

O replică a lui Moșiu l-a făcut pe Orza să aibă un acces incredibil de furie. „Oricine poate să facă foi în două ore”, a spus Moșiu, cu referire la faptul că orice ONG poate solicita destul de ușor sediu gratuit de la primărie. Orza s-a înfuriat teribil. „Acele foi reprezintă un act oficial! Dacă acele foi sunt înaintate de comisii, au valoare oficială!”, a răcnit Orza. Liberalul Moșiu l-a ironizat că i se ridică tensiunea și a primit un răspuns la fel de vehement: „Nu mi se ridică tensiunea, mi se ridică greața!”, a mai spus Orza, deranjat în ultimul timp că, sub Nicolae Robu, procedurile legale, adesea greoaie, adesea se scurtează.

Până la urmă, comodatul celor de la LADO s-a prelungit, dar nu pe cinci ani, ci pe un an, la propunerea făcută de primarul Nicolae Robu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/